vadeucum

2011-09-13T11:41:00.000-07:00

2011-06-25T08:15:00.000-07:00

scoici cu drag de soare si de cer de la andreutza mea

2011-06-23T05:03:00.000-07:00

asa imi vine sa ma teleportez direct la mare sa stau intinsa peste nisipul carcotas de fierbinte sa simt dulceata sarii, sa respir zborul pescarusilor, sa alerg seara pe cate un mal parasit sa privesc vreun rasarit sa mananc hamzii si sa beau o bere blonda si sa ma distrez copios ca de fiecare data cand se intampla sa fac mustati de la spuma berii dintr-un pahar de plastic turtit de la caldura.

Si uite asa, imi vine sa visez, sa eliberez din mine toate straturile de beton, asfalt si materie, sa ma sui intr-un tren aglomerat si sa imi duc fiinta pe mai marea indepartata, acolo unde nimeni nu este, ci doar traieste...

andreea, multumesc pentru marea pe care mi-ai pus-o la telefon,

nu a stiut sa spuna allo, ci doar "hai mai repede la mine"!

lucid pe jumatate

2011-06-16T18:01:00.000-07:00

Paradisul nostru artificial

Din tendinta de economicitate a limbajului si secventialitatea informationala, derulata pe monitoare-imagine dinamica , activa, incisiva, cerem ideea.

Suntem inconjurati de pixeli. Nu mai vrem a privi imaginea rafaelita a omului si formele sale boticelliene, vrem sa vedem artere, fibre musculare, angoasa atomica.

Dupa ani de saloane de opiu, making love not war, introspectii a la Virginia Woolf, Freud, Jung sau Janis Joplin, apoi urmate de introspectii automutilatoare, dupa asceza si mantuire, dupa negare si credinta fara cercetare, dupa dialog fara materie, dupa platonica ordine a lumii, dupa curaj si har si rasfat spiritual, dupa toate astea , astazi, iata-ne ajunsi la momentul in care cerem Stihia formelor. Nu mai ne multumim azi cu putin. Totul sau nimic. Jumatati de masura? Acum te-ai gasit? Nici intr-un caz! La loc comanda!

La inceput nu a fost cuvantul lui Ioan, nici verbul lui Umberto Eco, la inceput ar fi fost dupa unii cunostinta de cauza, de vreme ce Universul asta , mare si frumos a fost creat prin executie de Dumnezeu. Deci pe locuri , fi-ti gata : Start!

Cand drama nu mai e posibila, desi eu cred ca e inepuizabila, si cand deseori farsa plictiseste, devine monotona, ce mai ramane? Ei bine, bine-ati venit experimentelor!

Gata domnule s-a sfarsit cu lirismul, cu fantezia poetica,, cu retorica romantica,”absolut-valabila”. Dereglarea tuturor simturilor nu ne mai este la indemanapentru evaziunea in imaginar. Astazi cerem un drog lucid.

Paradisul nostru artificial cere limpezime de cristal, si claritate in slow-motionului realului.Cerem drogul luciditatii.

Astazi nu mai vrem mana , vrem amprenta. Nu mai vrem privirea, vrem doar milioane de smyleuri. Un sens nu ne mai ajunge. Le vrem pe toate in acelasi context. Ne propunem unii altora,, negociem unii cu altii, in piata de cuvinte si sunete,, ne vindem si ne cumparam cuvinte poliedrice, cu fonturi diferite, cu times new roman, sau courier new, style 1, style 2,, cu subsensuri ca subfoldere care sa opereze cu o arta autentica:text si imaginatie, conform individualitatii, personalitatii, farmecului. Trecem mai departe. Azi propunem ca si ieri un imaginar simbolistic, ok, dar azi avem ceva in plus un imaginar simbolistic al semnului, mic, singular, particular-cuvantul.

Esti lucid pe jumatate si pe jumatate halucinatoriu-absent. De drog toti avem nevoie. Luciditatea nu este rationalitate, ci ochi deschisi. Iar ceva trebuie sa ii deschida.

Cu un ochi privesti in tine, spre tine....

Cu un ochi in afara ta, spre ceilalti.

Motorul de azi?

Motorul imaginatiei, nepoluant, ecologic cu care putem sa batem toate strazile si sa zburam , sa alergam in fuga sa ajungem la luna.

Keeping an eye on the engine vs. Keeping an eye on the road.

A da, cum sa uit una ca aceasta:

Nu stiati ca puteti incetini realitatea? Da, da, da , realitatea insasi poate fi incetinita.

Bergson spunea: „Alege alt timp al naturii fata de care sa actionezi, bulverseaza pragmaticul, fa-l propria pastisa, apoi gandeste.

Pledoarie pentru chat.

Poti sa incetinesti realitatea.

O mecanica noua.Chatul este o mecanica noua.Lentoarea autentica, noul timp al ragazului. Sa comparam literattura cu chat-ul, stiu unii vor arunca in mine.

In primul rand, literatura nu poate fi vie, pentru ca e mereu arhitectura mintii cuiva si e mereu irational subiectiva, mereu formatata contextual.

Lumea e reproducerea propriei tale realitati, simtite si percepute de tine..

Intre viteza realului/realitatii si incetinirea analitica a literaturii exista hibridul chatului. Nu orice text e literatura, dar ar putea fi , ar putea deveni. Sa nu uitam cum s-au creat piese de teatru din bloguri. Doi oameni, el si ea, ea si ea, el si el, angajiati in chat , as spune mai degraba incatusati in chat, cu intentiile cele mai autentice/sincere/serioase(„rog seriozitate”...de la rubrica : matrimoniale..) de a comunica/de a se deschide unul celuilalt, vor fi constransi sa o faca prin text., iar textul vorbeste cel mai elocvent prin strategiile invatate din literatura. Realul devine literatura vie, pentru ca e incetinit pana la viteza textului.

Chatul nu e dialog de cafenea si transpus in text.

O scrisoare e, printre altele si dialog si naratiune si descriere.De asta e gen literar , ca si chatul.:)

Atunci cand totul e text, aproape nimic nu se pierde. Ritmul replicilor este semnificant si el.

Reprezentarea grafica a tacerii. Avem nevoie de asta?

Incropim conventii, vezi smiley-uri.

Un smiley nu reprezinta zambetul real al celui care vorbeste. E o conventie. El este inovator si subtil. E un nonsens menit sa coloreze o atitudine, o bucata de text. Textul din chat poate fi ironic, fara smiley-uri, smiley dragul de el e o scurtatura conventionala spre o atitudine, trimite la o stare de spirit, capabil sa nuanteze o fraza, imbogatindu-i semnificatia. Smiley nu este nici reducerea aberanta a limbajului corporalla un cerculet galben, desenat prin doua semne de punctuatie, nici o metoda lenesa de a evita cuvintele, purtatorii de drept ai atitudinii.

Cat din cititoare e proiectia lui, cat e persoana reala, de dincolo de ecran?

Avem joc si geometrie. Daca nu ar fi literatura ar fie teorie. Cei doi sunt stundenti la litere.

Recomandam citirea cu voce tare a unui text de mess, pentru validarea aluziilor fonetice.

Ton profetic.... Noua era tehnologica. Avem de- a face cu renovarea limbajului.

Om versus masina..sau ..reinventaea marketingului....” putting soul in machine”.

Tendinta de economicitate a limbajului.

Ce vedem?

Semne asezate intuitional. Semnele matematice redau un stil rapid, icisiv, psihotico-lucid..Mediul claustrat si claustrabil al medierii se numeste Internet. Acum citim cu degetele.. Senzatii, reactii mai mult sau mai putin constiente, surprinse in perpetua miscare si ca miscare in sine. Cuvintele se extind dincolo de ele insele, generand sute de posibile moduri de citire si interpretare. Cuvintele se transforma in functii, pentru a deveni impulsuri nervoase care implinesc, satisfac scopul esteticii. Feromonii devin variable. Sa nu uitam totusi ca pe chat , oamenii vorbesc singuri. „Ne place sa ne balacim in text.”

Oare chiar nu exista o forma autentica de atingere intre doua miezuri decat prin coaja fiecaruia?

Textul e coaja, verbalizarile la fel. Te simti confortabil ,atins de aripa protectiva, materna ,a virtualului, atata timp cat esti stapan pe optiunea „invisible to everyone”, nu-i asa?

Pe chat , oamenii vorbesc intotdeauna deodata si unidirectional.

Flash’being to flash’being.

Chat: spatiu izolat de mimica, gesturi si scapari, o formula de trecere, un smiley, un „btw”. Ce anume o face sa functioneze? Vointa.. Pe chat , oamenii vorbesc singuri, pentru ca nu vorbesc. Mediul e securizant., exclude ciocnirile si atingerile si fiecare entitate ia ce vrea si ce intelege din schimb. E sincer pentru ca e privat de priviri, reactii imediate, potenteaza amagirea de sine sau a celuilalt. Minciuna, ambiguitate, inselare de sine, sinceritate, instinct de conservare, ritmicitate, impuls autodistructiv. A construi

In felul acesta in doi.Oamenii vorbesc singuri pentru ca fac schimburi de identitati, pentru a se reconfigura conform viitoarei replici sau reactii a interlocutorului virtual.

Mess-ul, chat-ul e periculos pentru ca scurtcircuiteaza relatia normala intre oameni. Esti deschis pentru ca esti in siguranta, izolat in spatiul tau, in singuratatea ta. In camera ta. E scary. Si ne cunoastem asa, apoi cand ne intalnim ne miram de stranietatea prezentei acelor schelete de care uitasem. De felul in care suna, surd, metalic, patetic. Dar e firesc.E stangaci si stupid. Dar e perceput cu mult mai multa intensitate decat ceea ce reuseste sa ajunga direct, acolo, prin scurtaturi.

karakiri

2011-06-12T13:05:00.000-07:00

1. Pensule pastrate in canute de cafea.

2. Sapte ani in Tibet.

3. sofranul coloreaza in galben apa- sfintita la budisti. scarile bibliotecii judetene pline de mantre si povesti. micul budha e postat pe ecran dupa tonomatul de cafea.

4 o caracatita cusuta la masina, umpluta cu puf si proiectata sa te vindece de singuratate cu o singura imbratisare. o cheama karakiri.

5 un prieten a rasarit ca soarele.

6 a venit vara...

7 pe fb marea sta la colt si cere atentie.. statusul mirelei "pierdut inspiratie, gasit mare"

8 am devenit un om taciturn.

9 alerg cu elena. ea a fost in america latina.

10 caracatita imbratiseaza.

11 picturile anei ularu....

12 catelul din fata blocului meu imi da binete in fiecare dimineata. seara maraie.

13 pierdut telefon pe banca. sub un tei salbatic. langa furnicuta.

14 white tea.

15 aman.

16 la multi ani iuli.

17 dor de iris angel.

18 nunta andrei. adoptie ring de dans. ars 4789 de calorii in 6 ore.

19.... furtuni si nor copil.

20 replica lui gaga de azi "sunt un copil al diverstitatii" ...aplauze aplauze.

aplauze......

21 copacul meu cu radacini in cer....

2011-06-08T13:41:00.001-07:00

unde e fiinta ta?

2011-05-09T06:15:00.001-07:00

Vreau să-ți vorbesc (ci tu fi acuma cu luare aminte)/Câte drumuri se pot gândi spre-a afla adevărul:/Unul, că este Ființa și nici va putea să nu fie;/Ăsta e drumul crezării (și lui îi urmeaz-adevărul);/Celălalt - că nu e Ființa, că trebuie nici să nu fie./Calea aceasta (ți-o spun) cercetată nu poate să fie,/Căci Neființa nu poți s-o cunoști (să încerci e zadarnic)/Nici să vorbești despre ea.
ps. tacanitul meu de taste trece printr-un ac de paie...

cantecul unui om frumos: Costin

2011-05-05T01:34:00.000-07:00

despre ornitologi

2011-04-26T14:27:00.000-07:00

Google de azi îşi cântă privighetorile. Cafeaua fără zahăr dăruită de o doamnă îngăduitoare devine premisa unui început de zi mai bun decât alte începuturi …ale altor zile. Verific mail-ul. Your World. Your Way. Adică lumea mea, calea ta. Lumea ta, drumul tău. Fiecare cămăruţă a inimii şi a vieţii intră zbârcită pe faţă în această strecurătoare virtuală numită mail. O strecurătoare cu fiinţe strecurate prin pâlcurile luminii neoplasmice şi metalice. Mărunt, mărunt, tocat mărunt stă agăţat într-un cui, pe-un perete scrobit sloganul certitudine - your world, your way. Apoi urmează ca un refren obsesiv-compulsiv: „Yahoo! makes it easy to enjoy what matters most in your world”, strecurătoarea cu fiinţe şi destine strecurate străbate distanţe strecurate şi ele, trupuri, minţi, suflete, infuzii de întrebări, explorări şi imagini transportate pe umerii obosiţi ai unui lunatic. În era globalizării avem de-a face cu un lunatic galopant şi globalo-pant căruia îi plac drumurile în pantă şi globurile de disco…. Un lunatic galopant care îşi revendică fără prea multă osteneală dreptul de a intra oricând şi oricum în “your world,your way”, creand astfel lumi micro şi macro în interiorul aceleiaşi lumi. Cetăţi de lumi, zumzet ale albinelor electronice care formează alte lumi-cetăţi. Lunaticul îşi prinde nervos o cască care să-l protejeze de muşcături. O cască lasată de un alt lunatic înaintea lui. muşcăturile pot fi imprevizibile într-una din ăst zile cu începuturi. Lunaticul râde de unul singur sacadat, trăgând cu nesaţ dintr-o ţigară electronică ....brrrrr.....miroase a metalic sonor. Şi toată lumea îl aude strigând “You get more out of the web, you get more out of life.” Ce să înţeleagă ceilalţi lunatici? Nimic. Your World. Your Way. De fapt ceva autentic pare a veni odată cu: „Yahoo! makes it easy to enjoy what matters most in your world.” Dar ce contează în astă lume? Şi cine decide ce trebuie să conteze în ăst timpuri? Şi unde se duc cele ce contează în aste începuturi din răstimpuri? Cafeaua stă rezemată de pervaz. îşi salută păsările... o fac şi eu. Google îţi cântă privighetorile. o voce strigă "ce băiat chipeş e google-ul! Altă siglă de start cu poveste. Ador siglele de start cu poveste!" ...... de aici, reţin că se aniversează 226 de ani de la naşterea marelui ornitolog, naturalist şi pictor american John James Audubon, cel care a creat o capodoperă de artă americană, „Păsări din America” publicate într-o serie de patru volume enorme şi care reprezintă cea mai scumpă carte din lume. El a mers în jos pe Mississippi cu arma, creioanele şi asistentul său, cu intenţia de a găsi şi picta toate păsările din America de Nord. Un erou care a trăit o viaţă de rătăcitor de vânătoare, observand natura cu dragoste şi reproducand în desene şi descrieri ceea ce a vazut . Prin 1830, desenele lui şocau aproape de traumatizare privitorii.

Iubi-te-voi

2011-04-22T23:58:00.001-07:00

Angela Gheorghiu - Iubi-te-voi, Doamne!

Asculta mai multe audio traditionala

O Mio Babbino Caro

2011-04-13T12:49:00.000-07:00

Corpuri- Cer Esti

2011-04-13T06:59:00.001-07:00

Lângă un ceai de iasomnie, o cafea fără zahăr şi Peter Gabriel, lângă cuvinte ce plutesc în căni cu forme bezmetice stau ameţite şi nişte gânduri pe jumătate fluide, lichide, poeme lucide din corpurile substanţă ale acestei zile. Îmi stau alături şi câteva din furibundele trupuri pe care niciodată nu le poţi prinde
Nu rezist ispitei de a surâde şi aici pe blog-uşorul meucu câteva obsesii car(di)nale..
să lăsăm să curgă lumina!
Sau vorba lui Peter "Set my body free"...

2011-03-31T13:39:00.001-07:00

2011-03-25T00:01:00.001-07:00

vorbeste cu ea

2011-03-23T14:38:00.001-07:00

Luna Di Luce

2011-03-20T14:41:00.000-07:00

Si visele au nevoie de odihna....

2011-03-18T00:28:00.000-07:00

zi albastra

2011-03-13T12:47:00.001-07:00

2011-03-11T01:09:00.000-08:00

2011-03-08T12:35:00.000-08:00

2011-03-07T04:59:00.000-08:00

Ganduri mari in cuvinte si fulgi mici

2011-02-24T21:34:00.000-08:00

"Fulgii de nea mi-au spus ca orice e posibil, ca miracolele ne asteapta dupa colt, sunt mai aproape decat credem, ca orice zi e un cadou, depinde de noi daca il vom deschide si ne vom bucura de el sau il vom arunca in spatele sifonierului." ..Iris Angel.

Sissel

2011-02-22T13:55:00.000-08:00

Mărţişoare făcute de copii

2011-02-22T12:02:00.000-08:00

Fiecare dintre noi este un înger cu o singură aripă. Nu putem zbura decât îmbrăţişându-ne unul cu celălalt.
Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.

2011-02-15T12:03:00.001-08:00

Sedusi de Ziua Indragostitilor

2011-02-15T02:54:00.000-08:00

Luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, taman de Ziua Îndrăgostiţilor am avut plăcerea, onoare şi surpriza de a îi vedea evoluând împreună, în spectacolul „Străini în noapte”, (comedie romantica de Eric Assous in regia lui Radu Beligan) pe Florin Piersic şi Medeea Marinescu. Sala a fost neîncăpătoare, public cât cuprinde, chipuri unele în bătaia privirii celorlalte, privirile piteştenilor având o singură ţintă, aceea de a îi vedea pe cei doi mari maeştri ai teatrului românesc. Nu putem spune în cuvinte ce ardere am simţit chiar deşi ne-am făcut cu greu loc printre spectatori, pe ultimul rând din sală. Veţi crede probabil că până la noi, aflaţi în ultimul rând nu are să fi ajuns glasul maestrul. Ei bine vă înşelaţi. L-am simţit, l-am ascultat pe maestrul Florin Piersic simţind fiecare şoaptă şi emoţie, privind fiecare gest şi mişcare născută acolo, viu, în faţa noastră pe o scenă ce radia de roşu şi roz pentru noi, nimeriţi în acea seară de Sfântul Valentin precum o mulţime de străini în noapte...Poate că ne spunem, pentru a ne încuraja că bunăoară acesta este rostul unui mare actor al scenei româneşti acela de a ne lua din poziţia de străin şi a ne acorda onoarea de a fi primiţi în casa inimii sale, acolo pe scenă...Şi chiar aşa, cum să te mai poţi simţi străin în noapte tu, drag spectator care ai fost stârnit la râs şi la plâns de atâtea ori, tu, spectator care făr’ de tine chiar maestrul însuşi avea să-ţi declare că nu ar mai fi cu putinţă să joace. Tu, dragă mulţime străină în noapte, dar nu singură, ci cu maestrul teatrului românesc, Florin Piersic.
Privesc autograful acordat de maestru după spectacol, la cabină, autograf scris pe acele mici postere date de Florin Piersic special pentru fanii săi şi citesc cu voce tare fără a-mi ascunde încântarea:„Scumpei Flavia, să-i port noroc şi să aibă numai bucurii. Te îmbrăţişează Florin Piersic. 2011. Febr.14.”
Şi merg mai departe. ....
Prologul serii cu „Piersic, Gură de Aur”- aşa cum a fost el numit odată de un actor mare avea să ne pună inimile pe tavă în faţa năucitoarei arderi actoriceşti. Trecem peste peste ghemul de mulţime care a dat startul venirii în scenă a maestrului la semnalul unor bătăi de aripi, cum obişnuiesc să-şi mai spună actorii între ei la aplauze...Trecem peste ridicarea cortinei şi făcutului de zi, adică de lumină pe scenă, acolo, în freamătul viu al naturii spectacolului. Trecem peste aplauze, aplauze şi încă o dată salutul publicului piteştean cu maestrul Florin Piersic. Ne facem că nu auzim de acolo din ultimul rând ce spune unul şi altul în stânga, faţa şi dreapta noastră:
„Uite-l, uite-l, mai tânăr ca niciodată!” Dar cu ce să începem?
Poate cu vecinii scaunelor mele? Aceia care au ales, „hoinărind printre amintiri” (ca şi numele cd-ului cu Florin Piersic) să fie parte dintr-o pagină de carte a vieţii unui mare actor.
Maria Marinescu, 66 de ani: „Am luat ultimele bilete care s-au dat ca pâinea caldă. Am auzit de spectacol la radio şi chiar dacă nu m-am îndurat la început, am zis în cele din urmă că numai o viaţă am la fel ca şi maestrul şi e păcat de Dumnezeu să nu mă aflu şi eu odată în viaţă în faţa unui mare actor ca Florin Piersic.”
Ioan Tănase: „Am mai văzut un spectacol la Piteşti cu Florin Piersic în ’79 la piesa „Act veneţian”....Ador spectacolele lui.”
Anca P.: „Mie îmi place foarte mult Medeea Marinescu, am luat bilet în prima zi! Soţul meu mi-a făcut cadou de Ziua Îndrăgostiţilor acest spectacol. A fost o surpriză! Dar surpriza cea mai mare a venit astăzi când, în timpul spectacolului m-am simţit din nou adolescentă, pomenindu-mă că râd firesc, natural, ca o copilă...”
Florenţa Enache: „Sunt fan Florin Piersic. Are har, are farmec. De Ziua Îndrăgostiţilor merit să mă răsfăţ cu aşa un mare actor, un adevărat bărbat de care nu poţi vreodată să te plictiseşti..”
Mărturisiri cu marele actor- actorul la un pahar de vorbă cu publicul
„Ăsta e felul meu de a fi de a vă spune tot ce simt!”
De nicăieri şi de pretutindeni, în mijlocul scenei, maestrul Florin Piersic ne-a apărut ca un gigant aşa cum îl ştiam. Mereu inspirat şi spontan, mânat de aplauze a început aşa: „Când aplaudă lumea foarte tare, mă gândesc mereu la emisiunile acelea de la televizor când îi văd pe unii că mai iau câte un Oscar! Îi mai înţeleg pe unii ca James Stewart, Anthony Quinn, John Wayne sau alţi mari actori americani la care lumea se ridică în picioare ceea ce nu este cazul şi la d-voastră.. îi aplaudă şi pentru vârsta lor.. ceea ce din nou nu cred că este cazul...(publicul râde...) Se fac 40 de ani de când am împlinit 35 de ani...(publicul râde din nou, aplaudă).. Am venit la Piteşti pe o scenă atât de frumoasă. Eu mărturisesc cu tot obrazul, cu modestie că mi s-a întâmplat un lucru. Ăsta e felul meu de a fi de a vă spune tot ce simt: Pe frontispiciul cinematografului din Cluj este numele lui Florin Piersic! În seara de 26 ianuarie, acum 75 de ani, în cinematograful din Cluj care azi îmi poartă numele mama avea să-i spună tatei cu lacrimi în ochi: Ştefan, cred că nasc...
Şi acum la 75 de ani de la acea seară unde se aflau părinţii mei, se află cinematograful care azi îmi poartă numele! Uite cum e viaţa..şi am venit la
evenimentul acela de inaugurare a cinematografului călare pe un cal de tracţiune, vrând să amintesc la toţi că Mărgelatu’ rămâne şi azi un personaj. „Fără voi nu existăm! Vă mărturisesc cu sufletul emoţionat. Inima, oglinda, ţinta, sunteţi voi, voi sunteţi totul!”, s-a adresat maestrul publicului”. Cu nostalgie vă spun: Bine a făcut maestrul Radu Beligan că a adus această piesă de la Paris, a tradus-o. Alain Delon la 70 de ani juca la Paris în rolul pe care îl joc eu. Radu Beligan a avut ocazia să-l vadă pe Alain Delon care împlinise 70 de ani pe scenă.Maestrul s-a dus personal să-l vadă pe Alain Delon, impresionat să-l vadă jucând în această piesă. Când a venit în ţară, Radu Beligan m-a întrebat dacă vreau să joc în piesă. Am citit piesa pe bancă într-nn parc şi am plâns.Apoi l-am sunat şi i-am spus: Joc!, a mărturisit Florin Piersic completând: „Sunteţi atât de mulţi...V-o prezint pe cea care îmi este parteneră de o lună şi jumătate, vă spune băiatul care n-a ajuns încă la Oscar ( publicul râde)...noua mea parteneră: Medeea Marinescu.” Din nou aplauze şi amintiri: „Când aveam trei ani o ţineam în braţe, căci era fiica operatorului filmelor mele, mai apoi director de imagine, Ion Marinescu. Nu m-am gândit atunci că cea pe care o ţineam în braţe la o vârstă atât de fragedă îmi va deveni mai apoi parteneră la cei 75 de ani ai mei.”
„Dacă v-am supărat cu ceva, mă bucur din toată inima!”
„Să stăm de vorbă, mie îmi place să stăm de vorbă. Dacă ar fi după mine, nici n-aş mai juca piesa. În sală e unul din maeştrii teatrului românesc care a jucat multă vreme la Piteşti, maestrul Ion Focşa, care cu generozitate şi isteţime ne-a vrăjit pe toţi cu cărţile sale...” (publicul aplaudă)”, ne-a spus actorul nu înainte de a ne „atenţiona”: „Dacă v-am supărat cu ceva, mă bucur din toată inima!”
Se stinge lumina. Se aprinde iar. Canapele roz, lămpi aprinse, lampadare, eşarfă roşie, batistă roşie, pasiune, viaţă, flirt, durere, adevăr...Cupluri de oameni tineri şi vârstnici aţintiţi spre cei doi actori şi doi seducători...
El, Pierre, director de vânzări la o firmă care produce lentile, un „clasificat la sânge”, „un soţ încă în exerciţiu”, aflat la vârsta a treia, iar ea, Juliette, o tânără care îmbracă cu nonşalanţă diverse roluri, mai întâi de femeie care filtrează, trecând prin rolul de prostituată pentru a-şi testa bărbaţii, mai apoi îmbrăcând rolul de ziaristă care îşi supune bărbaţii unor analize psihologice şi sociologice în privinţa fidelităţii, mai apoi devenind complice cu soţia lui Pierre demascându-i infidelităţile cu ajutorul instrumentului de spion-reportofonul, apoi fiind cobai al trădării cu însăşi partea acuzată.creând „filmul” reconstituirii unei alte poveşti de dragoste, pentru ca la final de fapt toată această călătorie în acest emoţionant „Montaigne Russe” să ducă la adevărul că cea care se afla în apartamentul acelui bărbat însurat era nimeni alta decât fiica lui despre care el, tatăl nu ştia că există...Cei doi „lasă hazardul să ia iniţiativa”. După fiecare joc oferit cu graţie de Juliette, cei doi îşi promit: „O să facem că nu ne-am văzut. O să fim ca doi străini în noapte.” În finalul piesei, ajungem să cunoaştem o fată singură aflată într-un mic orăşel din Franţa ce porneşte cu frică şi furie în confruntarea propriului său tată. La început, cei doi seducători flirtează ba în picioare, ba pe canapea, ba întinşi pe fotoliu, ba în dreptul veiozei, sub a cărui lumină rozacee, discuţiile celor doi curg de la sine, obiectivul celor doi fiind acela de a se povesti pe sine cu umor şi de a se redescoperi cu înţelepciune. Asistăm cu emoţie la momentul dansului. Pierre, cu o „ o superbă moacă de client” se deschide în faţa unei adevărate profesioniste: „Am 20 de ani de căsnicie. Cred că timpul trece repede! Secretul longevităţii unei căsnicii este să-i dai puţină culoare, astfel crează asfixiune”. Visând pe melodia „Strangers in the night”, acest bărbat, un „animal ciudat”- cum îl numeşte Juliette caută în atâtea culori însăşi viaţa....
Ea, femeia, până la a deveni fata în braţele tatălui său atacă cu toate armele declarând „Mă aflu aici în misiune specială să-ţi evaluez limitele!” Cei doi refac împreună banda reportofonului, devin complice ai infidelităţii, pun în scenă o altă poveste a înşelării soţiei. Publicul râde, se amuză, îşi readuce aminte de tinereţe, el devine un regizor în propria piesă, şi un actor „nu mitocan, ci fidel!” Actul dezvăluirii, tatăl faţă în faţă cu fata acestuia îi aduce pe cei doi la un consens: ”Deseori supravieţuim datorită amintirilor!” La aflarea adevărului, tatăl îi spune fiicei sale: „Din clipa asta nu mă mai laşi niciodată!”, iar fata îi răspunde ca un copil „Vreau la Montaigne Russe şi să mâncăm îngheţată, tată!”
Şi astfel îi lăsăm pe cei doi în mijlocul scenei, îmbrăţişându-se şi plângând.
Publicul aplaudă şi se ridică în picioare...Ce ardere, ce fior! Am ieşit după spectacol veşnici îndrăgostiţi, de viaţă, de oameni de actori. Tinereţe veşnică, aceasta am primit noi, publicul de la cei doi străini în noapte.
P.S.: La sfârşit, în culise, Floin Piersic ne-a spus: „Cu toţii murim. Ştiu că într-o bună zi o să mor şi eu, dar eu voi muri de râs..”

2011-02-13T20:24:00.001-08:00

Shawn Colvin

2011-02-13T19:54:00.001-08:00

Terapic blog show

2011-02-09T16:29:00.000-08:00

Azi o sa vorbesc despre terapic blog show şi .. mici intro-uri sparte despre obselaşitatea fakebook-ului aşa cum îl vede Lily..... ..(după numele acelei fete ce-şi poartă nestingherită, în tihnă şi pace frumoşii lilieci pe capu-i liliachiu).
Nu-mi plac introducerile. Nici în scris, nici când am de prezentat un om, nici când trebuie să prezint un om altuia, nici când trebuie şi sunt nevoită să mă prezint pe mine, nici când scriu primul rând la un fonfleu. Citisem undeva că odată un nene l-a întrebat pe un alt nene (de unde reiese că dacă vrei să iasă ceva interesant din ceva trebuie să provoci un nene să vorbească cu alt nene) : Care e definiţia omului sănătos? Şi răspunsul ar fi fost: un om sănătos are capacitatea de a se autoistorisi celuilalt. ...
Pe scurt, nu-mi plac intro-urile. Dacă treci de faza cu introducerea, e cu atât mai bine. Aşa că, să nu-mi ceară cineva să fac o introducere. Trebuie să dai explicaţii pentru ea, să o aşezi impecabil într-un context impecabil, să o susţii mai apoi cu altele ce vin în întărirea şi completarea ei. Nu îmi plac introducerile.. Nu ştiu de unde până unde vă voi vorbi de Lily cea cu liliecii, dar sar pârleazul peste introducere şi o voi prezenta de parcă ar fi apărut de nicăieri. Pe Lily cea cu vino-ncoa, după numele blondei cu gropiţe în obraji şi păr autofixat cu testosteroni hollywoodieni. Aşadar, ea este Lily, cea cu liliecii de pe ea. Ca o mică paranteză, mi-am propus să prezint un personaj aflat în imediata mea vecinătate (a se înţelege prin vecinătate alter ego, îngeraş, muză, fluturaş de iarnă, toamnă, vară şi stomac, exceptând primăvara că încep demineralizările, teamă hibridă şi sterilă (nicio teamă nu va naşte ceva bun sau rău, teama nu ştie să fie mamă), frică puerilă, fixistă şi cu circulaţia proastă (frica nu ştie să circule bine în trafic acolo unde se află bară la bară şi celelalte frici cu celelalte fiinţe aflate lângă celelalte maşini de frici, care produc nenumărate iluzorii ştergătoare de frici- frica adoră marketingul, prieten imaginar asumat cu recunoştinţă şi bună conştiinţă, proiecţie determinată cu contract cu prezentul pe perioadă nedeterminată, act compensatoriu personificant sau orice altceva ce ar putea să semene cu aşa ceva ori pur şi simplu empatie cu celelalte şapte miliarde şi mai mult de persoane, fiinţe, făpturi gingaşe minuni, indivizi, actori sociali pomeniţi pe planeta asta mare cât o big big world vorba cântecului din 99). O voi prezenta aşadar pe Lily ca descendentă din marile personaje aflate la un moment dat în imediata mea vecinătate.. Voi prezenta personaje, de fiecare dată când „vecinătatea” îmi va furniza materiale pentru a o face. Cu riscul de a fi sau nu născătoare de bunuri şi convingeri, această vecinătate, acest uriaş imaginar şi inconştient colectiv va face tot ce-i stă în putinţă... Nu că uneori vecinătatea nu va mai acorda suficient material, nu că nu o face în mod sadic şi frecvent cu regularitate şi conştiinciozitate zi de zi, nu că incompensurabila trudă de a fi tu insuţi în fiecare zi e învinsă pe zi ce trece, nu că ai vrea să dai mai departe celuilalt, în căutare de celălalt, fără a şti sau a face diferenţa între celălalt voit de tine şi tinele voit de celălalt nevrut de sine. Nu că...
Dar prea multă tălmăcire în talpa călătorului care-i şade bine cu drumul. Pentru că orice post îşi poartă drumul şi orice blog haiducesc îşi ia repede bocceluţa şi merge mai departe, voi prezenta audienţei mele primul personaj din imediata mea vecinătate. Zis şi Lily.
Lily este o fată cu lilieci pe cap. Mai ales noaptea. De asta şi scrie.

Lily iubeşte câinii, nu ştie dacă tot ce zboară se mânâncă, dar crede asta la fel cum nu ştie dacă există viaţă după moarte, dar crede cu naivitate în asta. Lily adoră seminţele de in. Lily vrea să înveţe să înoate ca şi mine, Lily vrea să facă cursuri de pictat ca şi mine, Lily vrea ca şi mine să facă măcar în viaţa ei un tatuaj altcuiva nu sieşi, Lily nu sare de trei ori pe zi într-un picior pentru sănătatea inimii ei şi a celor de lângă ea. Lily când iubeşte nu ştie dacă o face bine sau o face prost. Lily când cunoaşte un om, se afundă în necunoscutul şi frumuseţea lui cu totul fără să ştie să înoate (aici nu seamănă cu mine). Lily scrie ceva ce seamănă a
„memorii şi cialdşuturi incantate pe FB”.
Sau despre „hai să recuperăm ce n-a fost vreodată recuperat”. Lily nu înţelege fenomenul comunităţilor virtuale şi al reţelelor electronice de socializare, dar se face că likecomplotează cu lumea întreagă de fiecare dată când are ocazia.
Lily.... dar s-o ascultăm:
„Salut, deunăzi ăştia de la mine din generală au început a-şi posta memoriile, trecutul, comprimate în imagini şi brusc , din senin, crează comunităţi, dezleagă identităţi uitate, pierdute... stabilesc întâlniri, comentează vai ce coleg ăla, ce coleg celălalt, dar vai cum arătam, dar vai, şi atât de enervantul” hi, look at him!, he is so cute in this photo!”... „ ce mici şi drăguţi eram”. Ce simpatici, trecut-au anii... o tempora o mores, etc... hai la o cafea să ne revedem, să ne întâlnim, etc...” Lily are senzaţia stranie în singurătatea incadescentă că bunăoară anii n-ar fi trecut, timpul n-ar fi luat-o la fugă s-ajungă la lună, iar ea, sărmana fata cu lilieci ar fi rămas aceeaşi, de parcă nici umbra de pe ea, nu s-ar fi schimbat, căci reclamă ea: „Aflată aici în etichetările aflate la discount de frică de a nu da memoriile şi amintirile faliment la întreprinderea amiciţiilor uitate îmi revine senzaţia fadică, parol fatidică şi fadă a uimirii cu lumea înspre mine şi eul înspre lume şi dau naştere la reacţii imperios incantate pe comenturile jpeg-urilor năstruşnice via fakebook!”
Acum aflată la masa camaraderiei de vorbă cu Lily pot să trag anumite concluzii:
- Societatea noastră este într-o continuă creştere de roluri şi multiple adopţii de convenţii care nu-i aparţin dar de care se foloseşte pentru a supravieţui mai uşor.
- internetul îi scoate din anonimat pe anonimi, îi pune pe vip-işti la locurile lor de cinste, propagă aventuri în masă, dezleagă prietenii amorfe, conturează destinul şi individualitatea unei persoane.
- memoria afectivă iubeşte clişeele, stereotipurile, maşinăriile fricii cu toate iluzoriile ştergătoare de frici...
- legăturile calde şi umane între oameni, dialogul, empatia, venirea directă în întâmpinarea nevoilor celuilalt este dificilă, riscantă, complicată şi de cele mai multe ori întreruptă de confortul clicklului dat pe like sau pe new post, pe superficiale adnotări lacunare oferite în dreptul fiecărei fotografii ce se vrea tamnesam reunificatoare adhoc de destine, grupate cadenţat şi detaliat în alte zeci ori sute de fotografii....
- Ce e surprinzător este că via fakebook cei ce se revăd după ani de zile în albumele de la rubrica childhood, pagina 1 2 3 şi tot aşa până când vrei comentează fără ca unii dintre ei să dea add celuilalt şi să spună : bine te-am regăsit! Ce mai faci mă şi tu după atâta timp? Eşti bine eşti rău, faci bine faci rău iubeşti urăşti, placi ceea ce faci... etc. Doar simple postări.
Totuşi, ca o concluzie, comunităţile formate electronic revăzute după atâta timp fac bine la aşezămintele purtării pe mai departele fiecăruia, grupează în sertare bine definite amintiri, chipuri, culori, emoţii născătoare de readucere a copilului din noi, aduc în cămăruţele sufletului fiecăruia uşoare melancolii tomnatice chiar dacă e iarnă şi repun în drepturi pe cel ce va să fie, vie viu azi, mâine , poimâine, pe acela care va deveni ceea ce este.
Cu aceste concluzii destul de lirice şi nepotrivite orei, timpului şi vremii de afară, Lily şi cu mine fac o plecăciune şi vă urează să aveţi o comunitate virtuală născătoare de cât mai mulţi „celălalt”- care să nu se mintă aidoma drumeagului pornit la drum pe acest blog, cu simţăminte precum cele expuse într-un rând mai sus precum: „incompensurabila trudă de a fi tu insuţi e învinsă pe zi ce trece”, „ai vrea să dai mai departe celuilalt, în căutare de celălalt fără a şti sau a face diferenţa între celălalt voit de tine şi tinele voit de celălalt”.
p.s: Dacă cineva se va întreba vreodată ce culoare au liliecii lui Lily de pe cap, să-i răspundeţi simplu: roz.

prima le entrate, poi uscite

2011-02-04T11:01:00.000-08:00

Luceafărul Vieţii
de Mihai Eminescu

1. În raza zilelor de mîini
Vedem o viaţă nouă
Scăldată-n sute de lumini
Necunoscute nouă.

2. Privind luminile cereşti
În nopţile senine
Zburăm din grijile lumeşti
În sferele divine.

3. Şi admirăm tăcerea lor
Adîncă, trecătoare
Ce-nalţă tot ce-i muritor
Spre lumi nemuritoare.

4. Dar ce putem cuprinde noi
Din tot ce n-are margini
Cînd mintea noastră de noroi
E-o carte fără pagini.

5. Ce poate să-nţeleagă ea,
Materia greoaie,
Cînd forţa din atom, din stea
E suflet de văpaie.

6. Dar toate nu-s închipuiri
Iluzii dulci, deşarte,
Ce ne hrănesc cu amăgiri
Purtîndu-ne spre moarte.

7. Ne credem faţă de ceilalţi
Mai mari în trup, cuvinte,
Nu ne vedem că înşelaţi
Suntem de-a noastră minte.

spiritul:

8. Sărmane om ce crezi că eşti
Sau reprezinţi aice,
Ai încercat să te priveşti
În Eul tău novice?

9. Nu mlaştinile ce te-au prins
Sunt locurile tale,
Deşi în ele te-ai deprins
Ca orice animale.

10. Şi animal de-ai fi, la fel,
N-ar fi prea mare gîndul,
Dar vezi, tu eşti mai rău ca el,
Căci prea iubeşti pămîntul.

11. Prea eşti robit de griji, nevoi
Şi toate cele false,
Ţinîndu-ţi trupul în gunoi
Şi sufletul în faşe.

12. Apoi tu singur eşti surprins
Că soarta ţi-e amară.
Te zbaţi şi-apoi te dai învins
Sătul de-a ei povară.

13. Dar să te-ntrebi vreodată, tu
De cauza pieririi,
Nici gînd. Ba chiar pretinzi că nu
Există Tatăl Firii

omul:

14. Nu-i nimeni mai presus ca eu
În lumea asta mare.
Nu-i soartă şi nici Dumnezeu
Ci totu-i întîmplare.

15. Minciuna-i cine m-a făcut,
Ruşinea mi-a dat corpul
Şi mi-am făcut din prima scut
Şi din secunda scopul.

16. Nu cred decît ce simt şi văd
Cu simţurile mele..
Încolo-i moarte şi prăpăd,
Pustii numite stele.

17. Ce-mi pasă mie ce-oi mai fi
Cînd voi intra-n ţărînă.
Căci tot ce mă-nconjoară aci
Spre dulci plăceri mă mînă.

18. Ce să pricep eu din ce e
Divinitate, spirit,
Cînd trupu-mi are tot ce vrea
La ce bun să-l mai irit.

19. Şi ce folos să-l umilesc
Cu rugăciuni, iluzii,
Cu care-adesea se hrănesc
Schilozii, orbii, surzii

20. Eu, slava cerului-s întreg
Nu-mi pasă ce fac alţii.
Eu ştiu din viaţă ce s-aleg
Şi fără inspiraţii.

prezentatorul:

21. Cam astfel îşi cuvîntă el
Minţindu-se pe sine
Sărmanul om fără de ţel,
Pierdut printre ruine.

22. Dar toate au şi un sfîrşit
Cu rostul lor integru
Ce vine-adesea negîndit
Cu tot cortegiu-i negru.

23. Din omul nostru-aşa semeţ
N-a mai rămas nimica,
Din contră, nu-i nici îndrăzneţ
Să-şi stăpînească frica.

24. Căderea-i bruscă-l zdruncină
În simţuri aşa tare
Că-ntîia dată se-ntrebă:
Sunt viu, mai sunt eu oare?

spiritul:

25. Exişti epavă, biet nebun,
Ai fost tu viu vreodată ?
Mai mult e de prisos să-ţi spun
Vestiri ce nu te-mbată.

prezentatorul:

26. El stete-o clipă încremenit...
Parc-auzi o voce,
Dar capul îi păru trăznit
De bulgări grei de roce.

omul:

27. Eu sufăr? Deci exist? EU sunt?
Cui să-ndrug rugămintea?
Iertare cer! Loveşte crunt,
Dar nu-mi lua şi mintea!

28. Mai lasă-mă, vreau să repar
Greşelile făcute.
Acuma simt cerescul har
Ce poate să m-ajute.

spiritul:

29. Iertat eşti, dar păcatu-l tragi,
Căci altfel uiţi prea iute.
Promisiuni grăbite, vagi,
Nu-i nimeni să le-asculte.

omul:

30. Ucide-mă, doresc să mor,
Trăzneşte-mă acuma,
Îţi cer un foc ucigător,
Îndură-te, sunt huma.

31. Nu pot să mai suport, n-auzi?
Calvarul ăsta groaznic.
Termină-l, ce mă tot acuzi
Că-s mîndru şi obraznic.

32. Sau poate... -ntr-adevăr nu eşti...
Vai, mintea mi se pierde.
M-afund în goluri pămînteşti
Şi nimeni nu mă vede.

spiritul:

33. Hei omule, nu eşti deprins
A suferi-n tăcere
Şi-n loc să scapi, încă te-ai prins
Pe-un nou drum de durere.

34. Dar Domnul viaţa nu ţi-o ia
Cînd ţi-e mai tulburată,
Ci-ţi cere să revii în ea
Cu mintea luminată.

35. Tu nu eşti, ai uitat, aşa-i,
Materia-i de vină,
În ea te prinzi cu tot ce ai
Din opera Divină.

36. Dar iată-ascultă tot ce-ţi spun
Şi crede-adînc în ele
Îţi voi vorbi de tot ce-i bun,
De infinit, de stele..

37. De viaţa ta de pe Pămînt,
De dor şi de iubire,
De-al sufletului tău avînt,
De-a omului zidire.

38. Cînd totu-ngrămădit era
În sine, unitate,
Cînd pacea veşnică domnea
În tainica cetate.

39. Cînd timp şi spaţiu nu putea
Să-nchege zi şi noapte,
Cînd frig şi cald nu se simţea,
Nici naştere, nici moarte.

40. Cînd totul nu era nimic
Nimicul era totul
Cînd necuprinsu-atî t de mic
În el păstra pivotul

41. Acesta singur se mişca
Pornit de-un dor de ducă
Şi-n juru-i totul se schimba
Vibrînd ca o nălucă.

42. Atunci dintr-însul s-au desprins
Frînturi nenumărate
Împrăştiindu-se-ntr- adins
Să mişte tot, departe.

43. Vîrtejul astfel se născu
Croindu-şi drum în mare
Şi forţa lui mereu crescu
Din ce în ce mai mare.

44. Şi se-ncuiba atît de strîns
În sîmburele-atomic
Că-l ridica la rang de ins
Eternul Cosmogonic.

45. Puteri imense deţinînd,
Pe sine se preface
Şi-n jur vecinii adunînd
Imense blocuri face.

46. Şi-n fierbinţeală de mişcări
S-aprind şi-alerg prin spaţiu,
În grupuri ce-şi resorb din zări
Viaţă şi nesaţiu.

47. Şi-apoi mereu s-au tot ivit
Prefaceri complicate,
Umplînd tot spaţiul infinit
Cu lumi frumos grupate.

48. Sunt universuri ce roiesc
În ritmuri minunate
De-armonioase legi cereşti
Conduse şi-nzestrate.

49. Fiinţe-organizate apoi,
În ele nasc năvalnic
Dînd lumi de spirit şi noroi
Cu trai măreţ şi jalnic.

50. Cugetătoarele cînd vin
Gîndirea ia fiinţă
Născînd pe rînd sub scut divin
Iubire şi credinţă..

omul:

51. N-am înţeles încă deajuns
Din cele spuse, frate,
Cam unde-o fi Cel nepătruns
Ce-n mînă ţine toate ?

spiritul:

52. Aşteaptă, ai răbdare-un pic,
Nu-i treaba prea uşoară.
Cînd eu te-ntreb cîte ceva
Răspunde-mi într-o doară.

53. Şi-atunci tu însuţi vei afla
Răspunsul chiar în tine.
Privind adînc, gîndirea ta
Te va-ndruma spre bine.

54. Cînd flori de gheaţă cad de sus
Re-mpodobind natura,
Prinzînd din zbor un fulg, ce-ai zis
Cînd i-ai văzut structura?

omul:

55. Ce forţă-n stea de prefăcu
În fin balon de apă?
Nu spui nimic, n-ai viaţă tu,
Sau vocea ta îmi scapă ?

spiritul:

56. Nimic, deşi ar fi ceva,
Îţi trebuie-ndrumare.
Te-oi ajuta, căci vrerea ta
E-o forţă foarte mare.

57. Mă bucur că n-or fi-n-zadar
A mele străduinţe,
Voi mai aprinde înc-un far
În calea biruinţei

58. Te voi urma oriunde-ai fi
Voi sta cu tine alături
Şi orice piedici s-or ivi
Vei şti să le înlături.

59. Deci, iată calea, poţi să pleci
Ai mult de mers, o viaţă.
Dar nu uita, prin orice treci
S-asculţi a mea povaţă...

prezentatorul:

60. Şi a plecat plin de curaj
Şi de nădejdi, de vlagă,
Să vadă ce fel de miraj
Formează lumea-ntreagă.

61. Ajunge-n munţi, privi uimit
A codrilor destine,
”Să urc, deşi sunt obosit,
Mi-e dor de înălţime.”

62. Suind, de ploaie fu cuprins,
”Ce baie minunată!
Şi oboseala am învins
Şi aerul mă-mbată.

63. Ce fericit aş fi aici
Să duc o viaţă-ntreagă
Cu oi şi cîini, cu oameni mici
Ce ştiu să mă-nţeleagă.

64. Să văd de sus întinsul larg
Cu răsărit de soare
Dup-a-nălţimilor catarg
Să-mi port gîndirea-n zare.

65. Spre lumi de aur şi de vis,
Spre stele sclipitoare,
Rămîn aici, e paradis
Şi farmec şi splendoare.

66. Dar ce păcat că n-am aripi
Aş trece peste creste,
Peste păduri şi peste rîpi
Ca şoimul din poveste.”

67. Dar dintr-odată-un vînt purtă
Un zumzet de motoare,
Privirea-i tristă se-ndreptă
Spre-un punct lucind în soare.

68. Păru că e un animal
Ca toate celelalte,
Dar nu, e-un monstru de metal
Purtat de forţe-nalte.

69. Ce dor îi mină-atît de sus?
Sau frică li-e de munte?
Sărmanii, ştiu ei ce-au ajuns
De zbor atît de iute?

70. Dar ce-i, au ameţit, cobor?
Vai, groaznic, cad în vrilă!
O, Doamne, fii îndurător
Şi ai de dînşii milă.

71. Ca un bolid, venind în jos
Cu viaţa-ntrînsul încă
Cu zgomot surd şi fioros
Gigantul intră-n stîncă.

72. Cutremur, groază, totul praf
O masă fără formă,
Oroare, flăcări, ăsta-i jaf
Şi nicidecum o normă!

omul:

73. De ce Stăpîne i-ai răpus
Cînd se-nălţau spre tine?
De ce cu foc i-ai mai distrus
Şi tocmai lîngă mine ?

74. De ce nu mi-ai lăsat prilej
Să-i văd măcar la faţă?
De ce opreşti cu-aşa vîrtej
Cea mai superbă viaţă?

75. O, sufletul îmi e rănit!
Eşti crud, prea crud părinte,
De azi regret că te-am iubit,
Mai mult ca înainte !

76. Mă duc departe, nu mai vreau
Să mai aud de nimeni
Te-am smuls din piept, nu te mai iau,
Rămîn doar eu cu mine.

prezentatorul:

77. Şi s-a tot dus, a coborît,
Şi munţii, şi-al lui suflet,
A mers şi-a mers, c-a coborît
De foame şi de umblet.

78.. ÎI prinse noaptea-ntr- o vîlcea
În mijloc de pădure,
O toropeală-l năpădea
Şi somnul da să-l fure..

79. Dar din tufişu-alăturat
Doi licurici sclipiră,
Privi la ei cam încurcat
Şi-un gînd adînc îl fură.

80. Prea mari, rotunzi şi prinprejur
Ştiu bine că nu-s ape,
Deci nu-s insecte, pot să jur
Ah, Domnul să mă scape !

81. O cruce-n grabă îşi făcu
Şi-un pas-napoi se dete,
O cioată-l sabotă, căzu..
Se ridică, i-e sete.

82.. Sudoarea rece-l năpădi
Şi-o şterse de pe frunte,
Se-ntoarse, nu putea-ndrăzni
Pericolul să-nfrunte.

83. Dă buzna, fuge obosit
Lovindu-se de arbori,
Un gol... de-acum s-a ispăvit...
E moarte fără martori

84. Doi licurici, nu spui nimic
Fulg moale de zăpadă?
M-afund, mă pierd şi-atît de mic
Nu-i nimeni să mă vadă ?

85. Cam unde-o fi Cel nepătruns
Ce-n mînă ţine toate?
Eu viu...? Iertare, ce-am ajuns?
Sunt eu? Mai sunt eu poate?

86. O, Doamne-ncep să te-nţeleg,
Văd mîna ta oriunde.
De ochiul tău perfect, întreg
Nimic nu se ascunde!

87. Aşa de jos m-ai aruncat
Şi am rămas tot teafăr,
Ba prin cădere m-ai urcat
Mai sus, ca pe-un luceafăr.

88. Ce rău îmi pare c-am greşit,
Nu-s vrednic de-a ta milă,
Dar jur ca tot ce mi-e sortit
Să nu-mi mai cadă silă.

spiritul:

89. Aşa-i cum zici. M-ai înţeles,
Te-ai deşteptat din tină,
De aceea-n lume-ai fost ales
Să răspîndeşti lumină.

90.. Ascultă deci ce-ţi spun acum
E-a vieţii noastre bază,
Tu s-o arăţi mereu pe drum
La cei ce vor s-o vază.

91. Exemplele ce ţi le-am dat
Sunt două mari extreme,
Cristal şi om evoluat
A firii teoreme...

92. Materia dintru-nceput
Avu într-însa spirit
Căci altfel n-ar fi conceput
Nimic din al ei merit.

93. Şi-această forţă-n infinit
Să se re-ntoarcă tinde,
Cînd misiunea şi-a-mplinit,
Nimic n-o mai cuprinde.

94. Se-nalţă lin pînă la El
Formînd un tot cu Dînsul
Atotputernic în eter
Şi peste-ntreg cuprinsul

95. Fiinţa destinată dar
Să ducă-n cer fluidul,
E supraomul legendar
Ce-nfruntă adesea vidul

96. El nu-i ca voi, greoi şi dur
Cu forme grosolane,
Ci e subtil, cu suflet pur
Şi simţuri diafane.

97. Ieşind demult de printre voi
Din planul suferinţei,
El soarbe-n lumea de apoi
Paharul biruinţei.

98. Dar biruinţa contra lui
L-aduse-n sfere line,
Aici, în viaţa unde nu-i
Nici jale, nici suspine.

omul:

99. Şi ce-aş putea să fac s-ajung
Şi eu în lumea-aceea?
Ce-ar trebui din corp s-alung
Să aflu şi eu cheia?

spiritul:

100. Mai ai a trece multe punţi
Prin vieţile din cale,
Cu gînduri grele multe frunţi
Vei mai scălda-n sudoare.

101. Dar dacă vrei să-ţi mai scurtezi
Calvarul dinainte,
Ridică-ţi sufletul şi crezi
În taina celor sfinte..

102. Şi cînd ca spirit vei fi iar
În planuri mai înalte,
Continuă-ţi de-acolo chiar
Lucrările lăsate.

omul:

103. Cum Doamne, iar nu înţeleg
Fiind aşa departe,
Cum aş putea să mai dezleg
Problemele-ncarnate ?

spiritul:

104. Sărmane lut, tot lut rămîi,
O tristă închisoare,
Nu laşi pe nimeni între vii
Decît atunci cînd moare.

105. Sărmane lut, sărmane om
Ce vezi nu-ţi vine-a crede,
Deşi ţi-e dat să vezi şi-n somn
Ce ochiul tău nu vede.

106. N-ai observat tu de cînd eşti
În viaţa ta deşartă
Atîtea supraomeneşti
Puteri ce-n ea le poartă ?

107. Nu, e zadarnic ce am spus
Deoarece nu se poate.
Te iau cu mine, vino sus
Să vezi de-acolo toate.

108.. Aşa, vezi trupu-ţi adormit,
Să n-ai grijă de spaţii,
El va trăi ca adormit
Şi-l vor păzi savanţii.

109. Oricît ne vom îndepărta
Fluidu-ţi se va-ntinde
Şi corpul tău va imprima
Ce-n tine va cuprinde.

omul:

110. Ah, am scăpat ca din mormînt
Şi-acum plutesc în slavă,
Ce mă reţine de pămînt
E pulbere şi pleavă.

111. Cît aş mai vrea să nu mă-ntorc
În casa înşelării..
Sînt pur. Ce-aş mai putea să torc
La faptele-ncarnării?

112. Aici e-atîta adevăr
Şi vrajă şi lumină
Că n-ar încape fir de păr
Din lumea cea străină.

spiritul:

113. Te-nşeli, fiind cu mine vezi
Mai mult decît ţi-e firea..
Dar tu de-acum evoluezi
Şi capeţi mîntuirea.

114. Eu te ridic spre Dumnezeu
Să-ţi deie El lumină.
Iar tu vei coborî mereu
Să lupţi cu-a lumii vină.

omul:

115.. Dar ce-am făcut eu, pentru ce
Atîta ispăşire ?

spiritul:

Priveşte-acolo, vezi ce e
Cu-acea îngrămădire ?

omul:

116. Da, văd bărbaţi viteji luptînd
Să-şi apere pămîntul
Şi mai zăresc copii plîngînd
Cum iarna plînge vîntul.

117. Şi în mizerie ei cresc
Şi-ajung la închisoare.
Străini cu rîndul jefuiesc
O ţară-ajunsă-n floare.

118. Şi prigoniri se tot succed
Biserici, şcoli sînt arse.
Familii se corup, se pierd
Prin fel de fel de farse.

119. Iar sus pe tron un dictator
Nu ştie ce-i cu dînsul.
Mănîncă vieţile celor
Ce n-au credinţă-ntr-însul.

spiritul:

120. Ce soartă crezi că şi-a creat
În alte existenţe?
Să fie veşnic sfărîmat
De-a umbrei lor prezenţe.

121. Şi-n urmă cînd va ispăşi
Pedeapsa cuvenită
El însuşi va re-nsufleţi
Credinţa urgisită.

122. Se va regenera din nou
Pe culmi ameţitoare
Din al trecutului ecou
A spiritului floare.

123. Asemeni, tu ai pătimit,
Dar azi e pe sfîrşite.
De mii de ani te lupţi cumplit
Cu doruri ne-mplinite.

124. Mai totdeauna, în zadar
Te zbuciumai în ele,
Deşi treceai ca un fugar
Prin piedicile grele.

125. Dar vezi, nu poţi să preţuieşti
A binelui plăcere
De n-ai prilej să te loveşti
Cîndva de vreo durere.

126. Căci din durere eşti născut
Şi-ţi porţi în ea fiinţa
Nici pentru suflet n-ai un scut
Mai sfînt ca suferinţa.

omul:

127. O, de copil le-am încercat,
Cînd asta, cînd cealaltă,
Dar niciodată deşteptat
N-am fost de-a lor răsplată.

128. Degeaba prin vis de-am bănuit
Ce-nseamnă a lor prezenţă
Atunci cînd trupul adormit
Ieşea din existenţă.

spiritul:

129. Da, visul. Şi-ai visat în vis
Vreodată dorul sorţii ?

omul:

Fireşte, din al lui abis
Vorbeam chiar şi cu morţii.

130. Mă-nţelegeam cu fraţii mei,
Cu sora, cu bunica,
Deşi din vocea lor de zei
Nu se-auzea nimica.

131. În schimb, cuvîntul meu era
Atîta de puternic
Că-n juru-i totul se trezea
În groază şi-ntuneric.

132. Păream că strig: cine-a-ndrăznit
Să spună că e moartă?
Fiinţa care am iubit
Nu moare niciodată!

spiritul:

133. Perfect, ştiam că tu eşti
Cel indicat de soartă
Să duci lumina unde nu
Se vede-a vieţii poartă.

134. Tu ştii? Nu tuturor li-e dat
Să vadă-n lumea noastră.
Deşi li se deschide larg
A visului fereastră.

135. Asta e legătura lor
Cu-adevărata viaţă
Prin ea, cu drag noi dăm celor
Ce cer vreo grea povaţă.

136. Şi cînd în lumea noastră, voi
Murind, vă pierdeţi corpul,
Vă naşteţi iarăşi printre noi
Să vă refaceţi corpul.

137. Dar, dacă grele încercări
V-apasă, -un plan nemernic
Vă cereţi pentru ispăşiri
Un nou calvar puternic..

138. Şi după gravitatea lui
Voi înşivă alegeţi
Să puneţi capăt gîndului
Ce nu vi-l înţelegeţi.

139. Şi după ce v-aţi re-ncarnat,
Materia orbeşte
Şi-n noul drum ce v-aţi luat
Mai rău vă rătăceşte.

140. Începeţi prin a vă cîrti
Aproapele şi sfinţii
Apoi, nebuni, vă nimiciţi,
Vă sfîşiaţi părinţii.

141. Ce să mai spun de-atîtea mii
Greşale şi ispite
Ce vă răpesc de printre vii
Cu simţuri adormite....

142. Şi cum spuneam, v-alegeţi voi
O soartă oarecare
Şi dacă-nvingeţi, ca eroi
Găsiţi evoluare.

143. Aşa vreţi unii bogăţii
Imense, nesfîrşite
Prin care s-ajutaţi copii,
Fiinţi nenorocite.

144. Şi vi se dau, dar voi uitaţi
C-aveţi o datorie
Şi ori ajungeţi ruinaţi,
Ori vă treziţi sub glie.

145. Iar alţii, vreţi să fiţi săraci
Mizerii să vă roadă,
Unii smintiţi şi alţii vraci
A lumii voastră coadă.

omul:

146. Dar avionul? Vreau să ştiu
De ce aşa o soartă....
Distrus fulgerător de viu
Pe-a fericirii poartă.

spiritul:

147. Ţi-am mai vorbit de el curînd,
În cazul cu bogaţii.
Păcatul i-a condus zburînd
Să moară ca piraţii.

148. Şi totuşi au evoluat
Căci adorau înaltul
Febrili în el s-au ridicat
Să-şi vadă-aievea saltul

omul:

149. Stăpîne, fii în veci slăvit
Te văd acum oriunde
Şi-n firul ierbii înverzit
Iubirea Ta pătrunde.

150. Un pai, o floare, -un munte, -o stea,
Puterea Ţi-o arată
Şi toată fericirea mea
De Tine e legată.

151. Te văd şi-n mine, -n sînul meu
Cu ochii Tăi albaştri
Şi peste tot te văd mereu
Înconjurat de aştri.

152. O, Doamne, fii bun şi mă ia
La Tine-n cer, departe,
Acolo e iubirea mea
Redă-mi-o de se poate.

2011-02-02T01:09:00.001-08:00

2011-01-31T12:41:00.001-08:00

2011-01-31T12:00:00.001-08:00

2011-01-30T12:16:00.001-08:00

2011-01-26T21:46:00.001-08:00

2011-01-24T17:19:00.001-08:00

2011-01-24T15:45:00.001-08:00

2011-01-21T14:01:00.001-08:00

2011-01-19T00:37:00.000-08:00

2011-01-17T13:02:00.000-08:00

2011-01-16T12:27:00.000-08:00

De la Magdu cantecel cu soare+n casa

2011-01-11T14:51:00.000-08:00

Un pic de psihedelic la inceput de an

2011-01-04T00:31:00.000-08:00

The Sun Shines On Everyone

2011-01-01T15:34:00.000-08:00

la margine de mine pana cand si pana unde?

2010-12-30T14:13:00.000-08:00

Eu stau la margine de mine si pentru prima oara dupa mult mult timp mi-e bine.

vestitul soi de lacrima novice a intristat marea nobililor tai.

netulburat barbatul e stea cazuta-n mare.

destul! Obsesia pentru mare!
.............
..
.
artistul care a mangaiat marea pe panza.
(in imagine Fata cu flori albastre, autor Stefan Caltia)

2010-12-28T04:34:00.001-08:00

primii fulgi luati in brate la Sibiu

2010-12-10T16:05:00.001-08:00

Deuter - momente de relaxare

Asculta mai multe audio diverse

heads hearts hands

2010-12-09T22:04:00.000-08:00

Recent, citind un articol „ let’s go non-formal” mi-am oprit atenţia pentru a nu ştiu câta oară asupra a trei cuvinte, în fapt trei micuţi mari H-(aşi)- an holistic approach head/ heart hands. Pe cei trei H i-am supus "tratamentului" de mai jos.
Avem minte, avem idei, avem imaginaţie, avem curajul de a sparge limitele timpului şi spaţiului plecând doar de la nişte întrebări şi curiozităţi. Avem minte, avem cap. Vorba unui redactor şef „gândiţi mă şi voi, că d’aia aveţi capul ală pe umeri!” Avem cap ce cere minte, avem cap care trebuie să pună în funcţiune mintea...Mintea trebuie setată constant pe play, trebuie pusă în funcţiune cu loialitatea unei mame de-şi plimbă copilul, cu fidelitatea unui îndrăgostit de-şi strigă iubita, cu convingerea unui artist de valoarea şi talantul său ce-şi cere cu disperare culorile. Avem cap, el trebuie înscris la cross-ul minţii frecvent, vara, toamna, iarna, primăvara, îndiferent de vreme, de poloare, de crize, de timpi morţi, de răni, de lipsuri pentru a parcurge distanţe mari ca să îşi cuantifice efortul disciplinat în competiţii cu el însuşi. Avem picioare puternice dar la ce bun dacă nu le folosim pentru a alerga şi a ajunge acolo unde vrem să fim? Avem voce frumoasă dar la ce bun dacă ea nu ajută să vindecăm suflete, să spargem gheţari din ochi, trupuri, inimi, culturi şi organizaţii? Dacă ea nu ne ajută să vorbim pentru a ne schimba viaţa în măsura în care putem fi mai aproape de profundul din noi. Avem mâini dar la ce folos dacă nu le folosim să atingem chipul bebeluşilor, blana animalelor, mâinile îndrăgostiţilor şi ai tuturor oamenilor pe care îi iubim. Avem mâini delicate, dar la ce bun dacă ele nu ne ajută să cucerim lumea printr-o sinceră strângere de mână? Dacă ele nu ne pun în locul în care vrem să fim. Avem mâini delicate dar nu dăm iubire. Avem ochi frumoşi, dar la ce bun dacă nu vedem frumosul oriunde suntem, orice am fi, am face, am trăi. Avem priviri atente, un simţ al detaliului şi al observaţiei incontestabil dar la ce bun dacă nu trăim simplu? Dacă nu dăruim zâmbete şi fericire?linişte şi speranţă. adevăr şi inspiraţie. dragoste şi iertare. Toate astea nu le spun eu, ci Eddi Reader . Aici, la secţiunea Beautiful o poţi cunoaşte pe Eddi Reader cu "What you do with what you got". Prin urmare, heads. Hearts hands.. minţi inimi mâini.

Cu inimă poţi da savoare unei cafele, arome unei clipe, gust unei secunde şi infinit unui om. Cu inimă poţi netezi calea cuiva, poţi călăuzi viaţa unui străin, poţi uşura povara unei alte inimi. Avem inimi calde, dar la ce bun dacă ele nu sunt suport pentru alte inimi reci, calde ori călduţe? La ce bun dacă ele nu sunt acolo unde e lacrima, teama, disperarea? Dacă ele nu sunt acolo unde e dispreţul, dezgustul, defăimarea, dezamăgirea, durerea, dominarea? Şi alte „d-uri” în lanţ. Avem inimi care dau viaţă unui cântec, imagine unei idei, putere unei imagini, atingere unui ideal. Inimi care transformă nimicul în tot şi totul în nimic. Inimi care prefac secunda în istorie şi istoria în infinit. Hearts....

Şi mai avem hands..

Mâini care pot uni şi minţile purtătoare de purtătorii lumii ăsteia şi inimile inimoşilor vieţii celei visate. Mâini care „împacă” Tărâmul de Aici (lumea asta/prezentul, realitatea concretă, faptică, etc) cu Tărâmul de Acolo (proiecţii, visuri, idealuri, planuri, obiective, aspiraţii, realitatea visată, viiitorul, departele, etc). Cu aceste mâini nisipul ar rămâne doar un nisip şi nu o minunată operă de artă în mâinile acelei artiste din Ucraina. Just Imagine Sand Art.

Avem mâni. Şi ce facem cu ele? Uneori, unele mâini nu împacă nici Tărâmul de Aici cu cel de Acolo, nici mintea, nici inima. Uneori, unele mâini se singularizează, se pierd, ies din joc şi fug de/din lume ducându-şi o viaţă independentă, pentru că, nu-i aşa, le place independenţa. Dar ce tristă e independenţa când nu ştii de ce şi pentru ce o deţii. Avem heads, hearts şi hands dar nu cunoaştem nici energia minţilor, nici căldura inimilor, nici puterea mâinilor. Şi totuşi, în ciuda neştiinţei, unii sunt de părere: „My hands will build a castle someday, God!". Le dau dreptate.

Living in a tree

2010-12-09T14:51:00.000-08:00

colouring my world

2010-12-08T12:11:00.000-08:00

Ed Calle - Autumn (Cafe Del Mar)

Asculta mai multe audio diverse

mirela
mirel...

Adevărul de buzunar

2010-12-05T23:03:00.001-08:00

şi se trezise în dimineaţa acelei zile de 6 decembrie cu un mic adevăr ascuns în buzunarul hainei cu care o luase somnul poate prea repede faţă de alte dăţi.
ah, e aşa de bine!,îşi zise. "să te trezeşti călăuzit de un adevăr pe care l-ai căutat de atâta vreme. să te cauţi bine prin toate cotloanele trupului şi minţii şi să te afli în găsirea lui imediat ce ai deschis ochii. să ştii că mereu a fost acolo. şi te aştepta. el, adevărul smotocit ca o batistă vesel colorată prin buzunarul hainei."
Timeea nu vroia să strice unele momente ca acestea. cu entuziasm ori copilărie disimulată pe suport media. "momentul, adevărul, lucruri ca acestea..." bâjbâi ea în timp ce întindea la prima oră miere polifloră pe felia aia de pâine prăjită cu gaură în mijloc. când era mică îi plăcea să vadă ca printr-un binoclu lumea în feliile alea de pâine decupate semicerc. lumea văzută printr-o felie de pâine.
îşi zise mai departe doar pentru sine: adevărul nu are suport media. adevărul nu are formă. uneori abia dacă se poate împărtăşi.

.......
a aflat că iubirea nu este o posesie. ea este atunci când eşti fericit pentru fericirea celui pe care îl iubeşti. a celor pe care îi iubeşti. iubirea nu este un act de prezenţă cu celălalt în lumea celuilalt. ea este pur si simplu. sau include toate actele de prezenţă din lume. mingile alea solare în chip de oameni pe care îi iubim aşa de mult ne inspiră la fel de mult cum o pot face copacii, florile, copii, lucrurile bune. dar ce e acela un lucru bun? un lucru care te face sa te simţi bine. şi bun. mingile alea solare în chip de oameni te luminează cum o face soarele şi cu toate astea ele nu sunt posesiile noastre. nu, nu pot fi. ar fi totul aşa de simplu.
sunt suflete îngemânate, dar atâta tot. nu trebuie să fie cu noi. să ia act de prezenţă la viaţa noastră. şi aşa scurtă, fragillă, fricoasă. noi, aceia care suntem asa de mici, fragili şi fricoşi. nu, nu trebuie să se sfârşească totul într-o prezenţă, într-un atât de mult aşteptat "noi". să ne păstrăm zâmbetul şi culoarea roşie în obraji. iar cu acei obraji să mergem mai departe să înfruntăm lumea 8->
cheer up, şopti Timeea lumii.

Cele mai frumoase iubiri

2010-12-04T16:33:00.001-08:00

Cele mai frumoase iubiri sunt cele care te fac sa te simti un om mai frumos.

Asa as raspunde. Cu siguranta sunt acele iubiri care-ti tin inima in piept, dar care tot cu ajutorul acestor frumoase iubiri, inima, biata de ea sare, fuge, tresare, se rostogoleste, se clatina, se intrece pe sine, se dezmeticeste, se impiedica, se opreste...

Cele mai frumoase iubiri nu sunt neaparat si cele mai fericite.

Cum, desigur, cele mai frumoase iubiri nu sunt si cele mai puternice.

Nu sunt si cele mai importante. Nu sunt si cele mai mari. Nu sunt si cele mai eroice. Nu sunt si cele mai cosmice, planetare. Nu sunt si cele mai explozive.

Nu, chiar deloc. Uneori, cele mai frumoase iubiri raman mult timp cele mai frumoase iubiri.

Unele dintre cele mai frumoase iubiri sunt de multe ori si cele mai simple.

Te simti mic, iubesti mare.

Te simti mare, iubesti complicat.

Te simti ranit, mai iubesti o singura data. Definitiv si irepetabil.

Te simti erou, iubesti tragic.

Te simti copil, iubesti traind cu sete de invingator de a castiga jocul cu cea mai mare miza de pe pamant.

Jocul cu cea mai mare miza de pe pamant care bate recordurile si se poate transforma in filme, carti samd. Carti ce se pot vinde in sute, mii sau milioane de exemplare pentru toate exemplarele omenirii. pentru toate exemplarele umane cu visatele lor exemplare vieti.

Cele mai frumoase iubiri sunt cele care lasa in tine gustul dulce amarui al unei nopti petrecute im placeri multiple. Scufundari ale viselor in alte vise, eventual, in visele visatorului aflat vecin cu tine.

Suntem toti separeuri de vieti paralele. si totusi iubim cel mai frumos.

Vrem sa stim. Avem nevoie sa stim ca noi, da noi iubim cel mai frumos, cel mai tragic, cel mai eroic, cel mai curajos. Avem nevoie sa ne stim de unde sa ne luam inapoi iubirile. Cautam sa ne restituim trecutul prin aceste vesnic reintoarceri la cele mai frumoase iubiri.

Cele mai frumoase iubiri sunt si cele mai frumoase stari de singuratate in care ai visat despre cum arata oare cea mai frumoasa iubire.

Cele mai frumoase iubiri sunt cele care te fac mai bun, iti dau sentimentul ca esti grozav si indescifrabil decat pentru o unica persoana speciala, indescifrabila si ea.

Cele mai frumoase iubiri te salveaza, te scot din tine, te repun in drepturi la loc, te ajuta sa devii un om grozav.

Cele mai frumoase iubiri iti pot spune uneori fara prea multe menajamente adevarul in fata, ca si cum ti-ar pune un ceai cald pe masa.

Cele mai frumoase iubiri sunt cele mai mari dezamagiri.

Cele mai frumoase iubiri suntem noi, in toata frumusetea firii.

Suntem tot noi, cei care ne amintim de cele mai frumoase iubiri si fapturi, clipe, doruri, locuri, socuri, emotii, frici, cautari.

Ah....cele mai frumoase iubiri sunt acele miracole care se cauta unele pe altele si de se gasesc se pierd in mii de iubiri.

Ador cele mai frumoase iubiri.

Sunt cea mai frumoasa fata de pe glob cand ma gandesc la cele mai frumoase iubiri. Da. Acele iubiri care ma fac sa imbratisez lumea cu toti iubitii ei vazuti si nevazuti, ascunsi sau dezveliti de sinele din noi.

….

p.s. Am scris un pic pentru mine si lume.

2010-12-04T14:36:00.000-08:00

nice look

2010-12-04T02:37:00.001-08:00

2010-12-03T14:52:00.001-08:00

Lipstick Enigma from Janet Zweig on Vimeo.

2010-12-03T06:57:00.000-08:00

"Ceea ce vezi când mă priveşti, nu sunt eu.... Este doar imaginea mea."
"Imaginea mea nu depinde de mine. Depinde de cel care priveşte acea imagine."

Mario Monicelli

2010-12-01T12:01:00.001-08:00

"Moartea nu ma sperie, ci doar ma deranjeaza. De exemplu, ma deranjeaza faptul ca cineva poate sa fie aici, maine, iar eu nu voi mai fi. Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca nu voi mai trai, nu faptul ca voi muri"...
.. ... .........

2010-11-29T14:18:00.001-08:00

Die Niemandrose

2010-11-28T11:40:00.000-08:00

David Esrig vorbea odata la "Profesionistii" despre frumos, arta si mersul inainte.
In ziua aceea am mancat macaroane multe, unt de arahide si jumatate dintr-o punga forta cu yelow submarin fulgi de porumb. Il ascultasem pe Valerio Scano si ma panicasem ca iar stau pe loc, ca sufar de dezordine.. de gestatie lenta.
Imi plac totusi povestile.
Profesionistii Eugeniei Voda au un impact bun asupra psihismului meu.Imi plac la nebunie interviurile cu oameni frumosi. Soiul asta de interviuri bine realizate te angajeaza intr-un act de responsabilizare. Te strunesc sa fii si tu nu ca ei, ci parte din acei "ei" pentru cateva minute. David Esrig este incantator. Tot ceea ce face, este, vorbeste, creaza, realizeaza este binecuvantat. Aşa simt. Fara sa fi mers la un spectacol montat de el.
Si chiar imi luasem notite... Eram inspirata in acea zi. Vroiam sa intind povesti pe paine. Din acest interviu in patru parti am ramas cu unele lucruri si mi-am notat
mici panselute colorate-n mine:
"În filmul din capul meu era filmul gata”
S’au reactivat in mine noi temeri, noi puncte de interes...”
Lumea este atât de complexă.lucrurile sunt atât de bogate...
şi încă de nepătrunse...
Încât am avut totdeauna senzaţia că pierderea unui lucru m-a propulsat la următoarea temă imediat.Pierderea unui lucru inseamna intotdeauna deschiderea căii spre altceva.Dacă o frază e prost vorbită mă torturează, că nu e în sens, că nu are ritm..."Dacă tu părinte drag ai dezlănţuit furtuna potoleşte-o tu!"- replică lui Miranda din prolog.
Si această frază am revăzut-o peste câţiva ani motto la o carte de magie...
Era legea magiei albe.
Dacă tu provoci furtuna trebuie tu să o potoleşti.

Hazul este că nu există nicio furtună, ci sugestii de furtună...
Atât de pasionant să găsească forma...
Aceste fraze le luam din noi... până au suflet.. nebunia mea..de a scotoci nişte lucruri.. De îndată ce te urci pe nişte picioroange începi să nu mai fi credibil în teatru..
De indată ce începem să umflăm noţiunile, ele încep... a-şi pierde, şmechere cum sunt noţiunile..îşi pierd adevărul...şi ne pomenim că suflăm în nişte trompete dezacordate..
Şi dăm din noi nişte suflete care de fapt n-au nicio noimă..
Simplitatea e atât de greu de atins...
A fi artist a fi regizor e un viol contra tine însuţi...
Dar ce e rău nu piere!
Sper că nici binele!"....
Mă impresionează din tot interviul secvenţa tablei de şah. Căci, David Esrig povesteşte cum tatăl său, evreu aflat în închisoare obişnuia să facă din pâine tablă de şah. Cred că în cuprinsul unei cărţi motivaţionale va trebui să existe şi acest rând: Când pâinea se preface în tablă de şah.
Regizorul spune: "Dezamăgirea realului m-a făcut să mă apropii de teatru..."
Apoi continuă: "Cred că realitatea mea a fost stimulată cu aceste şocuri după un principiu homeopatic...În urma şocului, am dezvoltat anticorpi...”
Poate că a luat asupra lui drumul martirului... Caut în dex online despre semnificaţia martir. Mama mereu spune că eu nu ştiu ce înseamnă a fi martir. Mama este ceea ce eu nu ştiu să caut în dictionare. Sau aflu căutând.
MARTÍR2, -Ă, martiri, -e s. m., s. f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.
Unii oameni şoptesc privindu-mă: "Ai mintea pe care vrei s-o ai!". Nu ACCEPT ACEST ADEVAR. Nu inseamna ca nu sunt de acord. Dimpotriva, confirm ca este chiar adevarata zicala. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa accept adevarul.
Alchimia, cuptorul alchimiştilor, Academia germana Athanor. Eugenia Voda intreabă: Ce poate face un om când se trezeşte dimineaţa cu el însuşi ca să nu fie în acea zi un actor prost, un actor nefericit?Un actor care urăşte lumea şi pe Dumnezeu?
David Esrig răspunde: Să se concentreze cu adevărat pe ce vrea să facă. Să nu se ocupe de sine tot timpul. Să facă ceva. Să se aplice.Să clădească nişte mici palate din crenguţe uscate.Să facă un joc de şah din pâine care nu se mai poate mânca..
Aplicându-se, nu luând o lupă mare si analizându-se pe sine...devenind un centru absolut inflamat exagerat al propriilor noastre preocupări.. Nu mai vedem lumea..nu mai vedem pădurea din cauza unei crenguţe. Şi nu mai avem sentimentul că suntem o parte a unui fluid, unui uriaş care nu se mai termină....

Cum sa nu tresar cand aud unele ca acestea? Tot aud vorbindu-se de Paul Celan.
"einer Hoffnung, heute
auf eines Denkenden
kommendes
Wort
im Herzen"...
o speranță, azi,
unui gânditor
cuvântului
care va veni
în inimă....
Imi place cum sună în limba germană "Fuga morții" ( "Todesfuge)
"Engführung" ("Stretto" sau "Îngustarea"), sehrsucht- dorul
Die Niemandsrose -- Trandafirul nimănui.

Ethosul existentei continuă chiar atunci când nu avem nicio idee că el continuă.
Cine stie ce e intr-adevar in jurul nostru? Tot ce vedem din avion, oamenii, animalele, obiectele sunt ceea ce par? Sau par să fie aşa ca să nu ştim ceea ce sunt? Dintr-odată, lumea a căpătat adâncime pentru mine....
Prozaicul devenea pentru mine mult mai interesant.
Deodată simţi că sub crusta asta stupidă de banalitate şi de tâmpenie cotidiană, cine ştie ce se ascunde? Există un sens al banalităţii şi al tâmpeniei? Este nu un sens, ci un alterego, o altă realitate a realităţii. Un alt eu. Am senzaţia că şi realităţile au un "alt eu" ca realitate.

2010-11-27T14:15:00.000-08:00

so lonely

2010-11-27T11:46:00.000-08:00

Ne postam iubirile online.
Iubim necuvintele si ne razboim intre noi cu imagini. Ne bombardam cu delicii vizuale.

Vreau Italia pe paine maine dimineata

2010-11-24T14:24:00.000-08:00

2010-11-19T21:58:00.001-08:00

2010-11-15T14:33:00.001-08:00

2010-11-15T12:22:00.001-08:00

dreams cannot die

2010-11-13T19:31:00.000-08:00

2010-11-13T14:12:00.000-08:00

La multi ani vadeucumilor mei rebeli:)

2010-11-10T12:50:00.000-08:00

“Ho dato la vita a tutti i miei sogni,
Tutti i miei sogni mi hanno dato la vita” Ricardo Cocciante

pretty liars sau frumoşii de fiecare zi şi timpul fugărit

2010-11-08T16:24:00.000-08:00

recita in mijlocul curtii in ziua fatidică desprinsă din cărţi
din cartea morţii sale
a dat recital
start
la spectacol incropit acolo
pe loc
in mijlocul casei,
curtii cu soare mieros deasupra nevoiasilor -priveghetori mei de ochi
pitpalac da asta trebuia sa fie
ochii sunt instrumentiştii.
cafea cu ciocolată peruană în mijlocul casei
unde tropăia caluţul- câinele meu preferat-
care cere atentie
la fel cum poetul cere dragoste
sau prietenii mei frumosi
minciuna

asezati, plimbati prin gradinile mintilor
amintirilor
legate de flacari si inflacarati
de dor
de " cum era?"

fuge ca prin urechile acului
timpul fugarit.

de "repetabila povara"

cu inima care nu mai ţine sau nu mai vrea să ţină pasul cu timpul
cine-s eu de mă întreabă
mama- ţară de e timpul să mă
doară?

cine-s eu de mă întreabă
lumea-n stradă
de e timpul să mă doară
care timp si care doară
care ceas si care rană
care dram şi care cânt
care hal şi care dor
care nalt în cer cuvânt
care noi aproape voi
care stau şi nu-s cuvânt
care n-au acum pământ
când şi cerul e mormânt
de ce doamne....
tu de ce?
de ce toamnă tu de ce?
de ce mamă tu de ce?
de ce laşi în cer pe laşi?
de ce n-ai acum confraţi?
"nu-mi place toamna când tu nu eşti"
nu -mi place noiembrie când tu nu eşti......
ana maria serena senina veşnic a ta copilă
gingaşa făptură
porţelan în vitraliile cerului tău
azurului meu
azurului tău
redai cânt
crâmpeiului cer
al cerurilor toate
lăsate ca moştenire.
moştenind lipind pe noi de tine
nu uita să te lipeşti de cer
ca cerul să nu uite să te lipească de el
in durerea ochilor tăi
marii domni călători
marii mei căutători
căluţul tropăie
uşile se închid
ceasul ticăie
cafeaua fierbe
vântul bate
toamna pleacă
omul piere
paşii mei devin devin robii purtării tale

tu căluţule, de ce?
tu , Tudoriţo, de ce?

cu spatele la învinşii fugăriţi de timp
în vidul verdelui răpus şi uns pe trupul toamnei de care nu,
nu şi nu îţi place în noiembrie când el nu este...

cami ştie că timpul fugăreşte pe fugari
ai căror paşi arlechini se adapă la mal
cu cărţile dedesubtul lor

2010-11-08T14:44:00.001-08:00

2010-11-04T07:28:00.000-07:00

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt
pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani

muzica de joi si telefon inventat de cupidon....

2010-10-15T04:52:00.000-07:00

Iată-ne joi seară la Filarmonica Piteşti, acolo unde am fost trimişi departe, demult, în atmosfera Bucureştiului de altădată, retrăind parcă desprinşi ca din poveşti acea epocă de aur, acele scene şi felii de viaţă din anii interbelici. Pe scenă a intrat trupa Tiberian Jazz Ensemble formată din Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Pedro Negrescu (contrabas), Ciprian Pop (chitară) şi Constantin Mirea (vioară). Cinci magnifici, vinovaţi de reveriile noastre. Carisma Nadiei, studentă la actorie, magnetismul lui Pedro Negrescu, un jazzman indragostit de contrabas, romantismul şi vivacitatea maestrului Mircea la pian ne-au purtat într-o călătorie la margine de Bucureşti. Iubiri de altădată cântate, iar nu uitate, celebrele versuri îndelung cântate fie de Constantin Tănase, Gică Petrescu ori Maria Tănase. Am închis ochii în timp ce am lăsat versurile să ne invadeze visele. I-am salutat pe birjari, pe domniţele în rochii lungi, ce-şi poartă graţios pălăriile ori umbreluţele, pe bărbaţii cu mustăcioară salutându-le galant. Târziu, în noapte, pe câţiva stimabili îi găsim adunaţi în câte o cârciumară dezbătând politica vremii.

Tiberian Jazz Ensemble, o formulă perfectă

Mai mult decât un band, membrii Tiberian Jazz Ensemble s-au dovedit a fi o formulă perfectă în alegerea tematiicii, de data aceasta „La margine de Bucureşti”. Ei au readus la viaţă Bucureştiul uitat, reuşind prin acel aer specific interbelic „să-l scoată de la naftalină”cu oameni amorezaţi, spirituali, poeţi şi curaţi. O seară pe cinste cu Pedro Negrescu, totodată compozitor, dirijor şi contrabasist. O atmosferă de zile mari cum n-aveam să mai vedem, un show pe cinste alături de pianistul Mircea Tiberian. Jazz a la cart.. ogni momento puo essere quello justo. Ce mă fac cu atâta frumuseţe pe care n-o pot îmbrăţişa?„Vrei să ne vedem sâmbătă seara, într-o cârciumioară la şosea?

O seară ca un poem pe strada piteştenilor Admiratorii genului, degustătorii de jazz au stat cuminţi pe scaunele lor fără să scoată un sunet, în afară de „bravo” şi „bis”. Au stat pe scaune asediaţi în visare. Solista Nadia Trohin, îmbrăcată într-o rochie alb cu negru a dansat şi a cântat, improvizaţia şi jocul scenic fiind a doua sa natură. Publicul nu s-a lăsat mai prejos, răspunzându-le artiştilor cu entuziasm şi plăcere, dând din cap, din mâini, aplaudând în ritmul cântecelor. O serată etnofusion 100% jazz ce ne-a facilitat să jucăm în propria noastră piesă de teatru, îmbrâcând, pe rând, roluri de bucureşteni amorezaţi.Aplauzele noastre, ca o prelungire a fiecărei piese ce părea a nu se mai termina.

Jazzul ca un câmp de gravitaţie...

Doamnele din sală au primit din partea Nadiei Trohin o dedicaţie muzicală „Femeia, eterna poveste” atenţionându-i pe bărbaţi: „Femeia, nu întreba cine este şi de unde vine, tu iubeşte-o mereu!”. Publicul s-a lăsat condus de muzică („Du-mă acasă, măi birjar”), de Cântecul coşarului..(„hai, coşar, coşar prin oraş, hoinar-hoinar”) şi a răspuns bătând frenetic din palme la auzul celebrei „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?”......frânturi ....din ale mele.. stări în timpul concertului, lipită pe speteaza scaunului în ultimele rânduri (Oricum ştiu sigur că voi pleca cât de curând departe, acolo unde ... nu e nimic din mine şi nimic din familiarul meu. O nouă cultură. Mă voi pierde într-o nouă cultură). După concert am ajuns acasă. Mă delectam cu David Lanz- Things we said today, cu Mark Pinkus - horses sau destiny, cu Elijah Bossenbroek. Fiindcă omului îi place să creadă în poveşti „coşarul cu norocul” ne-a luat durerea ducând-o mai departe: "Toată lumea e îndrăgostită... Vom cânta un cântec despre îndrăgostiţi, îndrăgostindu-vă din nou” ne-a transmis Nadia prin versurile „îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte/lor le ajunge o seară înstelată şi o orchestră să-i vrăjească pe-o muzică de dans.”

Dar eu gândeam: "Am o iubire mare în mine care nu a ieşit atâta timp. de asta îi e frică să răbufnească acum. De frică să nu mi se spargă inima..." ... dar auzeam pe fundal încă flashuri din concert „perechi amorezate nu văd nimic în jurul lor...” Cupidonul îţi dă tonul cu Alo... Inima e un telefon inventat de Cupidon..cine-ţi este sortit , dacă te-a găsit... Cupidon e fericit.....

De sigur la primul bis am fredonat „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”. A urmat strigarea a doua a publicului şi acel neuitat „hai acasă, birjar, că a adormit şi pianul negru ca ţiganul / hai vino acasă/ tu să şti că mâine noi doi vom sta la aceeaşi masă în micuţa cârciumioară/din toţi câţi au fost aseară, doar noi doi am mai rămas.”

Şi toate acestea, acolo, undeva.. „La margine de Bucureşti” ca la.. Piteşti. Şi de vreţi să ştiţi cum s-a încheiat, noi am cântat „fără să ne ştie cârciumarii, şi-am făcut pe lăutarii”.

Zi perfecta 10.10. 10

2010-10-10T14:46:00.000-07:00

da, ziua zece, luna zece, anul 10 după mila 2000.
Pefectă ziua şi nu vroiam să treacă numărul perfect până ce nu mă vedeam postând aici. Aerian, difuz, obtuz, useless, fără sens. Doar doar să ...ştiu că am bifat ziua perfectă a zecimii.
1. Pe Flixster sunt anunţată de filmul La proprieta non e piu un furto (Property is no longer a theft).
2. Îmi place Seal în noul clip. Alb negru. Ce e mai frumos decât contrastul?
3 Irina a descoperit-o pe Eva Cassidy. Cântă bine..Cu Irina vorbesc despre serialul Glee şi îmi trimite cele mai bune soundtrackuri din serialul îndulcit cu numeroase premii Emmy. (n-am văzut serialul). mie îmi plac chestii aiurea ca muzica de la reclama pentru Enel de pe rai. Cântec înduioşător, slogan teribil de redundant da' merge şi la case mai mari decât cele mici din mine: Le Energia che ti ascolta....Cântă Dulce Pontes care a venit în capitală acum doi ani la concert de nota 2010 ... Se numeşte your love. o recomand la toţi, iar Ennio Moricone e capul răutăţilor.
Lily ascultă pe John Legend cu save room sau... pe eugene.
4 Unei doamne a sufletului meu îi place bell'anima... Ce-ar fi să spui cuiva cu care te întâlneşti bell'anima? Tot doamnei îi place şi Biagio Antonacci cu bongiorno bell'anima. 5 Nu, nu am citit eat, pray, love, dar va fi filmul pe care îl aştept ca pâinea caldă, cel puţin aşa m-a făcut să cred o cronică pe ştirifierbinţi, semnată de drăguţa de Iulia Blaga. 6 Vreau căţel sau motan. 7 Vorbeam cu un prieten perfect şi mi-a dat povestea asta frumoasă, iar eu o dau mai departe:

Povestioara incepe …
Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna , un vestit guru , insotit de ucenicii sai , se odihnea pe unul din malurile raului Gange. Unul dintre invatacei isi lasase privirea sa cutreiere , distrata , peste o piatra gasita pe drum , in timp ce se gandea la multimile de oameni veniti in acea zi sa asculte vorbele maestrului sau. -Invatatorule- , a spus el la un moment dat , -ai darul de a invata orice om cum poate sa se elibereze de desartaciunile lumii.Dar multi dintre cei care iti asculta cuvintele par sa isi piarda prea mult timp in razboi cu ei insisi sau in cautarea unor distractii efemere . De ce isi risipesc ei viata in acest fel ?-
-Desi viata omeneasca este cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant , cei mai multi oameni nu stiu sa ii recunoasca valoarea-, i-a raspuns guru-ul.

-Cum asa ? Oricine stie sa aprecieze valoarea vietii , - a zis, contrariat, ucenicul.

-Nu este asa - , a replicat maestrul . - Fiecare om da o anumita valoare lucrurilor in functie de felul in care gandeste. Persoane diferite , cu diverse grade de cunoastere , gasesc valori diferite in orice lucru.Piatra pe care ai gasit-o in praful drumului poate fi un bun exemplu. Du-te la piata si vezi cati bani poti obtine pentru ea.-
Cu mintea incetosata de confuzie, ucenicul s-a indreptat catre centrul orasului si s-a oprit la un chiosc cu dulciuri pentru a intreba vanzatorul daca nu doreste sa ii cumpere piatra.Omul a ras in hohote si l-a alungat : -Pleaca de aici, ma faci sa-mi pierd timpul !-

Invatacelul a incercat apoi sa isi scoata piatra la mezat la un taran cu o taraba de legume.-Am o multime musterii care sta la coada sa imi cumpere marfa -, i-a zis taranul .- Iti dau o ceapa daca pleci de aici.-

Ucenicul nu s-a dat batut si si-a incercat norocul in mai multe magazine, fara a avea insa vreun succes. In cele din urma, si-a luat inima in dinti , si a intrat in pravalia bijutierului. La vederea pietrei , acesta si-a holbat ochii , nevenindu-i sa-si dea crezare ochilor .-Imi pare rau -, a spus bijutierul , -dar nu am suficient de multi bani pentru a-ti cumpara gema. Dar pot sa iti dau 100 de rupii daca ma lasi sa o privesc mai mult.-

Invatacelul a dat fuga la guru si i-a povestit ce s-a intamplat.

-Ai vazut - , a spus invatatorul , -cum oamenii ignoranti au confundat o gema pretioasa cu o piatra fara valoare. Daca cineva ti-ar fi spus mai inainte ce valoarea are piatra asta , nu i-ai fi dat crezare si ai fi gandit ca este nebun. O astfel de piatra pretioasa este si viata omului, si indiferent cum te tocmesti pentru ea , ea iti apartine numai tie.-

8. Lucruri minunate observate la oameni

Pentru toţi aceia, care preferă să nu-şi dea definitivatul pentru că se nimereşte un documentar cu Peter Ustinov şi sunt prinşi de călătoria lui în Papua Noua Guinee. Pentru toţi aceia, care atunci când privesc un concert la filarmonică şi-l ascultă pe Chopin, văd scene din tom si jery, a, da, asta e când se fugăreau ei pe gheaţă.

9. Copii cu probleme, animale cu probleme de văzut de căutat, de găsit soluţii, de citit, de informat.
10. Citesc un slogan urât: "Arăţi ca şi mediul din care provii!"

11. Îmi citesc şi spamurile de la o vreme, acum văd că întră pe uşa din spate a căsuţei electronice zeci de spamuri zilnice care mă ademenesc cu card green încă de la primele ore ale dimineţii. Dar deschid din ambâţ că-mi place teribil cum sună: Flavia, America wants you!

12 Sorin scrie şi poezie pe agonia. Pare că …poezia lui s-a născut din nevoia de a-şi prelungi cumva, discursul vizual. Îmi iau toamna în braţe ca să o pot da lumii întregi. Îmi prefac stelele în frunze ca să le pot presăra prin toate colţurile şi să ajungă la toată lumea.

13 Pădurea Trivale şi..cursă la Ştefăneşti.
14 Ştefan Alexander, poetul care vorbeşte despre alt Sorin, adică despre Soare mi-a adus zilele astea o cursă de crini. Simplu, prea simplu să crezi că poate exista aşa ceva: „sper că nu te superi dacă îţi spun, referitor la vorbele tale frumoase ca în aceste momente mă simt ca într-o poezie scrisă de mine unde ziceam TOATA LUMEA ŢIPĂ LA MINE DOAR TU ÎMI ZÂMBEŞTI"

....... .

p.s. Poza de sus e de pe fakebook de pe Style and City şi-mi place mie mult. :)

peace tower şi new media, Lenon şi tributul lumii

2010-10-09T15:04:00.000-07:00

Pare că sunt eu de vină.... Sau ea. Eu înaintea ei sau ea înaintea mea? Ea.. new media.. ea... sociala, dinamica, astringenta, interfaţa tuturor, stăpâna a tot şi toate adunate aici, acum.
Ea- new media, el-un tub tur de forţă, ca-ntr-un pub creat şi admirat de toţi localnicii ..de ei, de tine, de un tu venit de nicăieri şi de oriunde, disponibil pentru tot şi toate, fără urme şi clipe moarte, de un you tuber, de tine ca un tub pe tub te afli, ca într-o dinamică a reţelelor de comunicare pe ţeavă, un live search and find life, de parcă ai putea, dar da... simulezi, creezi ca un ... imagine tuber peace ce eşti. Un profesionist you tuber care caută viaţa ...un Imagine Peace Tower.
Nu iei în seamă ziua palidă de octombrie, căci cine eşti octombrie să mi te joci cu nervii din stomac? ori, ploaie de -mi picuri pe sub mâneci? Cer alb, prea alb de atâtea pete adunate de sub tine? O zi de octombrie în care vroiam să aduc în felul meu un compensatoriu tribut, numit aducere-aminte, spune-i lungvisare ( ştii tu lungvisarea cu gust de cioco amăruie), spune-i omagiu, ori fie...clătinare pe ferestre, din link în link, din geam în geam.
Pentru un tribut compensatoriu...aşa să se numească. Sau mai bine sumar omeneşte.
Un dor de trandafirul meu lennonyc, de John Lenon.
Căci începusem aşa: "Hey, you should really see this. Ştiu, e ciudat. De aici din cătun...Dar vreau să aduc un omagiu celui ce a fost John Lenon.. Să mi-l pot imagina. Cum ar fi arătat dacă ar mai fi trăit şi astăzi, La 70 de ani. Ştiu. Azi vreau să ascult give peace a chance, să port tricolul cu big apple, să văd prin ochelarii de harry potter (ups, JOHN Lenon a fost înaintea lui Harry Pottter, dar amândoi sunt culegători de vise). :)
Dar mai ales să ascult out of blue. Să-mi înghesui visele în cântecul ăsta..... da...da da.... să zbierrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
Out the blue you came to me And blew away life's misery Out the blue life's energy Out the blue you came to me ....."

Dar stop.
Google şi you tube au paşi din basme cu prinţi de prind putere.
Cu viteza gândului şi paşi de uriaşi...
Un pas din basmele cu prinţi de google valorează cât 200.345,125 de paşi fragili făcuţi de om. E o cifră calculată, credeţi-mă. Şi ce face new media pentru nemuritori? Le dă viaţă.
Dar pentru pentru muritori? Îi preshimbă în actori sociali care aduc tribut compensatoriu şi online pentru ... legende.
da, tocmai azi, când octombrie mi-a jucat feste, în ziua când toată floarea internetului a strigat Happy birthday, dear Peace, dear John, când nemuritorul ar fi împlinit 70 de ani şi când este desenat de robot şi programe ciudate (pe care nu le înţeleg pentru că nu vreau) de parcă ţi-ar fi ieşit în cale cu o zi în urmă un plăpând bătrân simpatic cu plete triste şi cam rare ( care-ţi strigă two minds, one destiny), da.. tocmai azi Google si YouTube s-au găsit să-şi schimbe "faţa" .....
De ce ? Cu ocazia aniversari, spun ei, a 70 de ani de la naşterea lui John Lennon, unul dintre liderii formaţiei The Beatles.
Bun, bun, carevasăzică, nemuritorii pot schimba faţata, look-ul mijloacelor de comunicare?
Strigările în lanţ schimbă portalul, imaginea, grafica, modul de a te raporta la anumite site-uri şi reţele electronice de socializare? Urările de la mulţi ani sunt noi instrumente de cosmetizare şi de preschimbare pentru new media? New media change the look of our lifes?
Sau viaţa noastră, prin intermediul doleanţelor, preferinţelor, în cazul de faţă muzicale schimbă new media?
Logo-ul gugălici, cum îl alint pe sir Google a fost mai interactiv decât niciodată, a fost şi va mai fi..., când l-am clickăit, am ascultat pe loc 32 de secunde din "Imagine". Piesa care a dat numele celui mai popular album pe care sir Lenon l-a scos după despărţirea de colegii săi.
În felul lui, deloc timid, sir You Tube, camarad fidel al domnului Google l-a aniversat pe John Lennon, iar chipul artistului a fost pus în logo-ul celui mai popular portal de video sharing din lume. ( căci nu ştiam de ce ...s-a schimbat you tube-ul cu grafică de plete) ...Apoi, Facebook nu mai spun... câţi au displăcut sau complăcut ( like / i dislike) ideea de aniversare John Lenon.
Dar Twitter? Poftim replică:
"Let’s tweet a milion wishes for PEACE for John Lennon’s birthday, October 9^th"....
This is real life?
Dar Yoko Ono? De ea şi turnul ei dedicat păcii?
Turnul “Imagine peace” cuprinde 24 de mesaje în toate limbile pământului gravate pe un zid al dorinţelor, Wishing Wall şi conţine milioane de mesaje de la toată lumea. Cuvintele de mi-au intrat în cafea de la primele ore ale dimineţii, mie şi altor milioane de oameni:
A dream you dream alone is only a dream. A dream you dream togheter is reality!

Trebuie să fi avut dreptate Marshal McLuhan când a spus ferm că "Media is the message."

Deci, vădeucum a înţeles asta: Feţişoara simpatică new media se schimbă odată cu plecarea unei stele înapoi de unde a venit.... Şi odată plecată, steaua îi va trimite alte raze de pe locul unde a cântat pentru alte milioane de hoinare stele? Şi totuşi, dincolo de asta, John ne auzi? întreb. Câţi vor fi urcat până sus la acest turn al păcii? Turnul Păcii este în voi, răspunde o voce. Când am ridicat capul, să văd de unde se auzea, lumini răzleţe m-au orbit. Atunci am luat-o la fugă şi credeţi-mă că nu m-aş mai fi oprit dacă nu mă împiedicam de nişte ochelari rotunzi, aterizaţi la picioarele mele din senin. Când să-i ridic, un bătrân simpatic cu plete rare mi-a dat bineţe şi mi- a spus: "Iartă-mă, nu ştiam unde-i pusesem!"

.......

poate va mai urma.

Pantof fără flec şi chelner imperfect

2010-10-07T01:09:00.000-07:00

Frunzăresc o revistă de cârciumă. Editorialişti -scriitori. Beri negre şi istovitoare. Ţigări încinse pe coada pisicii care stăpâneşte la masa vreunui client rătăcit. Citesc fără a termina pastila de sclipire din dreptul vreunei fotografii cu chip inteligent. Dedesubtul unei fete ce face reclamă la un salon de bronzat stau cuvinte nepotrivite, dar împerecheate: „să ningă mieii”... să ningă mieii. Mă trezesc ridicându-mă în picioare de pe scaunul de lemn, scund: „Vreau infinit!” Chelnerul stă lipit cu braţul de masa mea, cu ţigara de după ureche. Îmi ia comanda şi îmi spune de parcă n-aş fi fost primul om care ar fi cerut ce nu poate avea: „Nu sunt sigur de tot ce e în meniu. Sunt vremuri grele, de restrişte. Nu poţi avea ceea ce nu eşti!”

Răbufnesc. Anulez comanda. Pisica de la masa vecină se-nvârte-n jurul cozii albe cu moţ negru. Mă ridic de la masă. Aşa ceva n-am mai pomenit. Mă mint, desigur.Cer să mi se facă nota. Nu las bacşiş. Aud ce strigă chelnerul în urma mea: „Cum poţi avea ceva ce nu eşti?”

Părăsesc barul. Mult fum pentru niciun drum care să ducă undeva.

Deschid umbrela pe care desenasem un soare care trimite îmbrăţişări....

Mii de smiley faces cu hughs..... cu soare...

Mă gândesc cum ar fi dacă ar fi să ningă cu miei,

dar toţi locuitorii la acea oră treziţi îşi picurau la ferestre vorbele astea:

„ Nu ştii că vrei numai ceea ce deja eşti?”

Cobor Calea Bucureşti. Tocurile mele calcă pe spinarea oraşului,

cu locuitorii lui călcaţi în picioare de ecoul pantofilor mei şi a altor cincisute de femei. Cu inimi zdropite şi flecuri de proastă calitate.

p.s. motanul toarce victorios.

Marea de a doua zi

2010-10-04T14:40:00.000-07:00

azi am primit scoici de la Mona cu marea la pachet ţinută strâns să nu se piardă, să nu mă cheme. Mărunte mărunte.... îmi spunea că joi, când luneca pe clape poemul Luizei Borac
ştia că marea are să o cheme la ţărm. Radia de fericire! Am întrebat-o cum este cu radierea de fericire. e ca atunci când te supui radiaţiilor multiplelor plăceri?
Nici gând, a răspuns ea. Priveşte pozele şi vei vedea....Am luat o scoică şi am simţit furnicături în palma stângă.... Furnicăturilor le plac nou-născuţii nisipului. Scoica maternă a venit la începutul toamnei mele reci legănate cu pian.
Obişnuiam să cred, să văd, să merg....
Obişnuiam să simt
"vedeai clapă, erai pian
vedeai drum, erai pas"

Un trandafir lennonyc

2010-10-03T10:30:00.000-07:00

Nu sunt chiar un fan autentic al lui John Lenon, dar când mă gândesc că pe 9 octombrie acest mare visător ar fi împlinit 70 de ani, fiori reci mă trec pe şira spinării. Ştiu că zilele astea are loc o expoziţie în care puşti de 14 ani sau moşnegi hippioţi vor atinge celebrii ochelari ai celui ce ar fi împlinit vârsta optimă de bunic ce-şi povesteşte viaţa nepoţilor săi. Îmi imaginez spectacolul la care ia parte America şi ...restul lumii. Nu cu multă răbdare, toate femeile şi toţi bărbaţii, fragezi sau căliţi de viaţă, timizi şi temerari, îngânduraţi şi resemnaţi, politruci sau atleţi şi-ar trece mâinile cu ceva emoţie peste hârtiile îngălbenite pe care îşi scria versurile cântecelor ce aveau să schimbe întreaga lume mai apoi. Ni se va deschide în faţă un documentar la care va lua parte întrega lume. Se va numi "LENNONYC". Pe 3 noiembrie va avea loc concertul "Imagine There's No Hunger: Celebrating the Songs of John Lennon" la Hard Rock Café din Hollywood, fondurile urmând să fie folosite pentru a sprijini organizaţia WhyHunger.
Mă gândesc că aş vrea să văd şi eu o organizaţie WhyHunger în variantă românească.
De ce am avea nevoie? De câţiva artişti, de iniţiativă, idei şi bunăvoinţă. ...
Asta este ceea ce văd eu de la fereastra magică.

azi, în lume: 3 octombrie, Ziua Naţională a Germaniei.
În urmă cu 20 de ani, pe 3 octombrie, Germania de Est şi cea de Vest se reunificau oficial. un ambasador căruia îmi scapă numele ar fi zis ceva ce mi-a rămas în minte: "Cea mai grea misiune a reunificării şi cea mai mare reuşită a fost schimbarea de mentalitate!" (aviz românilor)
Astăzi germanii preferă să sărbătorească Ziua Naţională cu petreceri în aer liber, cu mâncăruri tradiţionale şi mii de litri de bere în locul paradelor militare. Aş privi un film bun cu lapte şi miere să-mi treacă răceala şi frica de ziduri.
Jos este ceea ce văd alţii la mine in fiecare zi când stau acolo unde nu sunt (şi în cele mai multe cazuri nu sunt).

Am ultimul meu trandafir rosu care a supravietuit intregii luni septembrie. Îşi duce ultimele zile cu demnitate, in fata blocului meu, lângă castronul pentru pisici şi roata stricata din '95 a lui nea Petre. În fiecare dimineaţă mă las întâmpinată de el. Ne privim complice. Suntem doi stingheri. Eu şi ultimul trandafir din faţa blocului meu. te face să zâmbeşti! E mereu acolo.
Ultimul meu trandafir,
primul Copil ieşit din vară
primul bătrân cu care intru in iarnă
Mark Pinkus
al său Smell the roses
Şi ar avea atâtea de spus
pentru cine vrea să audă
Zilele trecute mă uitam la pelicula lui Billy Wilder "Unora le place jazzul" in memoriam Tony Curtis şi apropo de vârste dintr-astea de sfert de secol de-ţi cheamă şi ultimii trandafiri de sub geam, blondina zână (Marilyn Monroe) spunea printre altele ceva ce semăna cu "un sfert de secol înseamnă că trebuie să începi să te iei în serios" şi mă gândesc aşa ca-n vis:
"Curând o să mânânc încă un an,
din sfertul meu de secol adunat la geam."
Ia uite ce replici, domnule:
- Unde ai învăţat să săruţi aşa?
- Vindeam săruturi pentru fondul copiilor!
- Cât datorez fondul copiilor?
- 850.000 de dolari.
- Hai să-l facem un milion, să-l rotunjim!
- Am uitat să-ţi tai chitanţă!
sau:
"Aşa-i viaţa. Nu poţi face omletă până nu spargi un ou!".

asta e clădirea pe care o văd mereu când sunt acolo unde nu sunt....
Asta este piesa de teatru care e scrisă de un director de bancă şi se numeşte "Investiţia". Scena nu se recomandă minorilor veniţi la Davila. ....
S-a lansat prima rachetă spaţială românească, ceea ce explică numărul covârşitor de mare al românilor aerieni, cărora nu numai capul le zboară printre nori, ci şi ....buzunarele, ideile, speranţele. Disperarea şi infrângerea încriptată în gena noastră românească, în ADN-ul nostru (lupul, oile asimilate, mioriţa karmică şi compania....), ca şi destinul acelui man from the country- asistat crează în mod sistematic (perseverent şi tenace) discontinuitate si brutalitate.
Dacă unii lansează rachete în spaţiu, eu îmi lansez corabia "Serenissima". Mi-ar plăcea să fim sereni, Shape of my heart să nu se mai termine niciodată şi fiecare aerian mioritic să-şi înceapă ziua aşa.

Cu oile la breloc ...

2010-09-29T14:54:00.000-07:00

si a fost si 29 septembrie cum a cerut-o si cantecul italian care chiar asa se numeste 29 septembrie. Nu ar fi frumos sa traim intr-o lume in care fiecare zi sa aiba un cantec al ei?
Mi-am cumparat azi "Povesti nemuritoare". Sunt curioasa cum faci sa placa unui copil o poveste. O poveste pentru copii. Am vazut la ti lascio una canzone pe rai uno pe o minunata romanca, Madalina Lefter care a luat premiu de popularitate si a mai salvat din onoarea tarii noastre, care oricum sufera de imagine proasta, iata ca si un show poate sa aduca o imbunatire a brandului de tara... wow, a spus juriul cand a vazut -o pe romanca alaturi de Lucio Dala. Un om scund, 1, 45 cm, gay, carismatic si irezistibil. Fantastic in ... toate albumele si in toate concertele.
O sa astept cadoul Andreei de la Constanta, filmul cu Julia Roberts despre Italia, din 15 octombrie la Cinema City, prima oara cand voi vedea un film acolo.
Luna asta mi-a adus pe facebook 141 de prieteni, iar cafeaua mea tot imi curge pe sub gene neindulcita in fiecare zi.
Izbanzile nu vin singure niciodata, iar postarea de azi nu mi-a adus nici un I like. Taramul placerii mele imediate se da batut.
Prietenii mei vorbesc despre neputinta fericirii in singuratate, iar la televizor Europa e cuprinsa de greve, riposte si molestari. Spania azi a fost in prim planul lumii, iar eu in prima parte a zilei am ascultat in autobuz pe niste stundeti spanioli cu esarfe mari la gat si cu saci grei in spinare. Citesc o reclama pe care scrie "Cu noi mergi la sigur!" si ma gandesc ca cineva tre' sa colectioneze bunaoara toate sloganele astea urbane si sa imi trimita mie o mica recenzie a strazii, o microfilozofie din spatele a tot ce circula. what goes around, comes around... money makes the world go round cu Lisa Minnely. L-am citit pe Comanescu azi cu oameni si etichete, apoi am trecut la Eckart Tolle care scrie de etichete cum o face tara despre ea insasi in fiecare clipa a vietilor cetatenilor ei cocotati pe burlanele neputintei cu pancartele in mana. Nu vedeti ca intreaga tara e o floare? Din ce in ce mai multi oameni tristi, disperati, fara speranta, care calca prin baltoacele mizeriei, lipsurilor, ignorantei. Victor Martin daduse in "Carte de citit la volan" o defintie a politicianului: "politicienii nostri cred ca politica e atunci cand vrei sa raspunzi intr-un fel la o intrebare si raspunzi cu totul altfel." Oare lupul e format din oi asimilate?, se intreba un teribilist de jurnalist de provincie care face greva foamei pe scarile prefecturii impanzite de porumbei ai pacii. era un articol despre originalitate vs. imitatie...
Imit viata cu placerea ochiului ce vede el cum.

despre eco in pasii mei de melc

2010-09-27T15:04:00.001-07:00

când m-am întors acasă, în ziua curăţirii marii noastre patrii cartată pe căprării cu mormane de gunoi pe ici pe colo, pe la un nouă seara ameţitor şi teribil, eu mai simţeam încă un dor de ducă ce urma relansat, iar asta m- a dezmeticit să-mi scot repede totul din tot, din bagaj şi banal şi rapid să-mi aşez cu grijă pietricelele mele scăpărate de la râul mamă Vâlsan care azi îşi strigă copilul iubit, aspretele, deşi are numai 65 de milioane de ani şi, în pofida vârstei tot se încăpăţânează a mai trăi şi astăzi în conştiinţa unora; pietrele pictate de curs de timp şi viaţă aciuate prin buzunarele treningului şi ciocnite rebel de aparat care abia mai dădea semne de izbândă graţie zbenguielii bateriilor mele ude leoarcă....ude şi ghetele şi pletele şi fetele însoţitoare din cap până-n picioare, mi-am stors şosetele şi ştiam că o febră musculară îmi va face curte ca de fiecare dată când mă întorc de la munte. pozele mele cu munte, ploi mărunte, feţe crunte de nevoie mare curăţare au ajuns in folderul numit tobegreenandtoactbluebecauseofignorance.
Şi am şi gândit în lentoarea-mi tipică două trei idei despre voluntariat, echipe brici şi salamandre. Despre munte, peşteri-mit, izvor cu sulf şi saci uriaşi de cărat în spinarea autorităţilor, lăsate pe marginea drumului ori în mijlocul lui. Despre saci de gunoi pe post de pelerine fine, despre ploi măcăneşti şi moloz mocofan. Despre comportament şi identitate. Despre epuizare şi spirit civic ostentativ şi demonstrativ. Despre responsabilitatea socială vedetistă şi industria de marketing a motivaţiilor pronature şi imperative "hai s-o facem acum". Cu verdictul de final... we did it romania, care seamănă cu we did it america când obama câştigase alegerile prezidenţiale cu yes, we can. Yes, we did it romania pentru că Yes, you can. Poţi să faci curat. Să fii cetăţean. Despre tineri care cred că-i cool să fii voluntar şi să te murdăreşti cu mizeria unora ca tine care nu vor să strângi după ei, despre tineri care cred că-i cool să faci grătar la munte, despre ciuperci, despre reciclariodă adusă strângerii mormanelor, despre munte şi presiune atmosferică ori lipsă de calciu. Am cunoscut oameni noi, care au fost acolo trup şi suflet. Ana Maria a fost cel mai determinat voluntar din câţi aveam să văd. Iar Ileana din imaginea de jos a purtat gunoiul în braţe şi mănuşi cu cel mai funny zâmbet, de unde am învăţat că dacă vrei să faci ceva, fă-o zâmbind. Chiar şi strângerea mormoanelor de gunoi a fost un fel de party, de aventură, de adrenalină.
Am intrat în apă, am luat folii multe ce crescuseră pe pietrele-uriaşi, am adunat sticle de bere şi nenumărate cutii de muştar, fapt ce trădează că micul şi berea cu muntele, plăcerea.. Am căzut jos, m-am împiedicat, ne-am tăiat la mână, am adunat grămezi de sticle de vin de Ştefăneşti şi Murfatlar. Experienţa asta îi poate face pe unii ca într-un viitor apropiat să demareze şi un studiu sociologic cu privire la consumul şi preferinţele românilor.
Robert a fost simpatic şi mereu precaut cu sortarea gunoiului. La el stătea în special sacul cu materiale incinerabile. Se cam ferea de sticle....
Eu mai făceam pauze...şi mai furam din atmosferă aşa cât să fiu napoleon cu un deget pe aparat şi unul pe cutii de bere ricoşate spre sacii Anei...
Vorbeam cu Alle despre campanie şi obosise de atâta alergare.
incât mi-a arătat de- ar fi pădurea nou nouţă ca o picătură limpede, noi ne-am lipi mai mulţi smiley pe hărta marii patrii....
şi am zâmbi vieţii ca ciupercuţele cu umbrele de soare deasupra capului..
"Dacă n-ai echipă, n-ai nimic! Şi cum am avut echipă brici, totul a fost brici!" mă pomeneam că spun a doua zi! (Ana ştie) Unul dintre principiile echipei este ca toţi membrii ei să creadă într-o cauză comună şi să fie alături la bine şi la greu şi cu un gunoi monstru în faţă. Prietenul la strângerea gunoaielor se cunoaşte......
să faci haz de necaz când vezi cât ai adunat şi cât mai ai încă....

să nu te oprească nimic..
nici măcar un pantof mai..dezbrăcat.
şi verdele să-ţi fie prieten.
ori un fluture ajuns pe mănuşa ta..
sau o salamandră ce-ţi trece pe sub mână şi sari într-un picior.....ajutor şi vin toţi după tine.
şi mai face pe vedeta să destindă atmosfera...
că de gunoi eram sătui şi mai prindeam tot ce-i viu în juru' ierbii.
mai priveam deasupra că cerul pentru munte e ca mierea pentru pâine
pe Ana Maria 2, care crede in Michael Jackson şi ar da mesajele lui lumii întregii
colţ de rai, prezent, mult prezent..susur, ciripit, pietre, curs, lin, insecte, foşneli de saci, sunet de sticle sparte ori de lemne bătute-n cui arse de jar...muzica de jur împrejur, prezent mult prezent
cu indrăzneala şi cu sacul după tine.
Cu Ana Maria1 mobilizatoare, executoare de sarcini rapide, eco, friendly şi isteţe. ea a fost prima care a zărit salamandra, iar eu am fost prima care-am ţipat :))

cu apa pe pietre, în neştire să cadă.
şi să ridice o creangă cu lemn nou şi proaspăt.
pentru ca noi să-i ducem muntelui dorul şi să-i purtăm copacului respect.
să ne învingă frumosul de nefrumuseţea noastră...
nerecunoscută încă de timp...

de noi,
de ei.
camuflaţi de sacii pelerini
voluntarii au ieşit din casele lor...
"din sâmţ şi nu ambâţ"
din plăcere

ori de maximă urgenţă,
nu ne mai rabdă pământul...
până când şi până unde.

brazi jupuiţi?

despre liniste

2010-09-22T21:40:00.000-07:00

Viata mea pe o bucata de lemn

A fost odata un imparat puternic in imparatia sa puternica aflata la capatul lumii, departe de ochii tuturor oamenilor rai... Barbat blajin, cu parul lung si ondulat, inele inele ii strabateau fata..Avea buze carnoase si vinete, obraji impliniti si totusi cazuti ca frunzele dupa o vara plina.
si zilele acestui imparat alergau ca niste atleti.
pana cand intr-una din aceste zile, mare tristete se abatu asupra imparatului nostru puternic.
Nu cunoastem daca au venit de departe, raii lumii asteia, nici de o molima grea asupra imparatiei ar fi putut sa se abata.
Cunoastem ca intr-una din zile, impararul mai refuza sa se ridice din pat si sa iasa sa-si vada nepotii alergand prin curte....
Statu asa mult si bine. In tacere. Fara ca nimeni sa ii poata intra in gratii, fara ca nimeni sa il poata intelege. Intr-una din zile imparatul... se ridica din pat, mersese pana la fereastra si privi in gol vreme de cateva minute bune.
Statu asa de parca ceva ar fi vazut sau ar fi vrut sa vada. In zare, un cal alb, o asteptare.
A doua zi dadu porunca in intreg regatul sau ca toti artistii sa se adune pentru a crea numai si numai pentru blajinul nostr' imparat picturi si tablouri in care sa se vada.... linistea.
Zis si facut.
Toti artistii curtii se mobilizasera, se conformasera intocmai chemandu-si caresimai care in ajutor micile lor muze.
Ba, s-a dat veste in tot locul langa ape. pe campii, prin porturi, din cer si din adancuri toti artistii sa vina cu .... linistea lor la brat si sa o predea imparartului ca mare premiu vor primi.
Au venit mai intai artistii solemni si sofisticati ai curtii care au adus cele mai nobile si mai alese picturi infatisand cele mai frumoase locuri, paradisiace peisaje prinse fie la apus, fie la rasarit. Fie in clipirea soarelui de dimineata cand un indragostit de viata spune multumesc soare ca existi.
Au venit caremaidecare cu picturi greoaie, colorate imbietor cu muzica de culoare si cu dans de forma..
cu balet de pensula pe scena multicolorei vieti nascute pe panza.
dar nimic din toate astea nu ii era pe placul imparatului nostru puternic si blajin.
Si tot asa, care mai de care picturi alese, la care muncisera ani de-a randul artisti renumiti sau anonimi in asteptarea unei recunoasteri postume, unei minuni...
Dar nimic nu era pentru imparat linistea....
Pana cand un biet pescar, cu piele arsa de soare, cu maini uscate , aspre si negre de munca ii adusese un desen micut pe o bucatica mica de lemn, desprinsa chiar din sanul barcii sale.
Era facuta chiar cand se afla in larg intr-o zi de pomina pentru el si ceilalti pescari.
le promisese pescarilor ca de vor scapa cu viata din valurile furtunii va scrie o carte, cartea vietii sale.
Simpla, onesta si prezenta.
Simpla dar in mijlocul furtunii. Onesta dar inconjurata de sarlatani.
Prezenta dar compusa din melancolii, doruri si lungaduceri aminte, lungvisari.
Pentru ca a scapat cu viata, pescarul nu a scapat de mustrarea camarazilor sai si a fost nevoit sa isi tina promisiunea.
Dar cum as putea sa scriu o carte cand eu nu stiu sa scriu? Ce-a fost in capul meu? se intreba pescarul.
Nu-i nimic, le-a spus el celorlalti pescari
Voi plamadi din mainile astea negre un desen ce imi va descrie viata.
Cum asa? se intrebau toti.
.....
nimeni dintre pescari nu apucasera sa vada desenul in intregime.
Ba, mai tragea cu coada ochiului un pescar, ba, in alta zi... mai isi baga coada un altul sa se tot uite... la ce facuse bietul nostru pescar.
Toti isi dadusera de acord ca pescarul urma sa sfarseasca desenul care intruchipa furtuna dezlantuita.
Nu intelegeau nimic.
Intr- o zi se prezenta la imparat afland de chinurile adanci in care se zbatea acesta.
Isi lua inima in dinti si pleca cu desenul sau, unica sa avere sub brat. In fond viata sa purtata la brat.
bine ca am scapat de gurile flamande si curioase ale celorlalti..., isi spune pescarul hotarat.
.... Cand ajunse in fata imparatului, pescarul facu o plecaciune si de emotie ii cazu desenul.
O voce calda ii spuse>
ce te aduce pe aici?
Imparate, raspunse pescarul, propria mea viata o port la brat.
As spune ca ea m-a adus pana aici.
ce ai acolo? il intreba imparatul.
Am viata mea in clipe, secunde si timpi..aruncati nebulos in lemn.
Imparatul atunci privi cutremurat desenul...
Valuri albastre, valuri negre se ridicau spre cer si pareau a navali spre el. durere, spaima, frica, tipete, disperare in fata cumplitei anuntate morti. Omul in nimicnia sa. Omul infim in fata naturii colosale. sute de oameni ucisi de valuri, inecati in negura apelor. ....
Sange durere, si groaza....
dar de departe, undeva pe varful unui deal o pasare micuta trona deaspra a tot si a toate.
Era un simbol al victoriei sau doar un infim gram de speranta..
NU, NU, repeta imparatul.
Este chiar linistea
Si asa pescarul nostru si cu imparatul devenira cei mai buni prieteni pentru ca unul il invatase pe celalt ce este linistea.
Daca va intalniti cu pescarul si il intrebati de imparat sa nu va mirati daca va raspunde astfel:
ultima data l-am vazut pe mare....
Si asa am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.
Astfel si-a incheiat pescarul povestea sa mult asteptata de camarazii sai de -o viata.
Pentru ca se afla in fata lor,dragul nostru povestitor nu primi rasplata nerespectarii unei promisiuni serioase.
Ci in vazul tuturor, in ziua aceea toate panzele din toate colturile lumii au fost inaltate spre cerul albastru.
Nu stim cum, dar banuim ca pescarii s-au inteles intre ei si pana nu a fost ridicata ultima panza nici marea nu s-a putut linisti......

tărâmul plăcerii imediate 2

2010-09-21T23:50:00.000-07:00

Doamna sufletului meu mi-a răspuns zilele trecute la eseul pe care îl scrisesem recent- lost in translation- taramul placerii imediate via FB (fakebook). Pentru că unii dintre puţini care se vor fi găsit accidental aici vor socoate poate a primi ce-i bun dintr-un om bun, adică din doamna sufletului meu, am agăţat cele ce urmează:

"Am citit tot!!!

Mi-e mila, mi-e mila de voi, cei tineri, ca ati prins aceste timpuri. Mi-e mila si de noi, cei mai in varsta, care asistam neputinciosi la toate zvarcolirile voastre in gol...

Stiu ca este greu sa traiesti in afara sistemului, asta este de fapt grozavia, cred ca sunteti satui de acest mod de a socializa si, in acelasi timp, sunteti constienti ca nu puteti ramane pe dinafara. Doar daca... veti realiza (???) ca energia voastra se scurge si nu veti obtine nimic pentru suflet (si nu numai) si ca va veti insingura si mai tare. Eu insami, atat de prost folositoare de noua tehnologie, atat de opaca, si descopar ca uneori ma las prinsa in cursa. E o suferinta, o umilinta, o ,,adictie'', cum spui, care te departeaza de tine insuti. Urasc toata nebunia asta si incerc pe cat pot sa ma tin departe de ea. Asa ca raman cu sute de minute neconsumate. Doar urgentele ma tin langa mobil. Am citit de curand un sfat duhovnicesc ca nu trebuie sa vorbim la mobil mai mult de un minut si nu din cauze medicale. Raul vine de acolo.

Mi-a placut mult cum Eco ,,privea cu compasiune umanitatea''.

Nu stiu ce inseamna J.I.O.

Nu am nici o treaba cu Facebook si alte...

Daca ma gandesc bine, in urma cu vreo 15 ani socializam prin radio, in emisiuni interactive, ne ,,descarcam sufletele'', ne faceam daruri muzicale, dar macar ne auzeam vocile, ba ne scriam scrisori, basca intalnirile de club. Totusi, acum imi dau seama ca, desi eram departe de noile tehnologii, ceva nu era in firea lucrurilor, poate pregateam interactiunea ,,hipnotica'' de astazi.

Bref, adevarul este langa noi, alaturi, ochi in ochi. Va veni, sper, vremea cand imi vei da dreptate. Cred ca si cei care îşi pun probleme, ca tine, pana şi aceia se vor satura, chiar daca nu vor intelege de ce."

shine on

2010-09-20T13:07:00.000-07:00

Trebuie să spun din capul locului că am fost de-a dreptul impresionată. Trebuie să spun că îmi place energia tinerească, capriciile, elanul şi creativitatea unui tânăr. Tre’ să-mi pun pe tapet sloganul ăla care mi se plimba pe ecran şi în faţa ochilor prin ’99 când VH1 spunea apropo de art si artisti „I know a good talent when I hear It” şi... da, poate toate astea, înmănuşate pe mâna creaţiei, creatorului, creatorilor, ideilor noi, lucrurilor făinuţe cum îmi plac mie, fiinţelor care –ţi aduc daruri în forme de cuvinte înseamnă ceva. Trebuie să-mi recunosc măcar mie că pentru o măruntă clipă mi-aş mai fi tăiat mărunt pentru a nu ştiu câta oară din mormanul de timp primit ca bonus fără să mă fi întrebat cineva dacă da sau dacă nu, numai pentru a fi şi eu nah, aşa măcar de dragul ochilor celorlalţi un pic artistă. Na, şi trebuie să recunosc că am visat o vreme pe scaunul ăla din rândul trei, primul de lângă zidul ăla scorojit de născuse o inimioară de am prins-o „io cu zoom”, cum e să fii fată de scriitor ori de actriţă vegetariană. Ei, dar ce atâta lungvisare..... Apropo de lungvisare... toate emoţiile au gust. Asta o spun eu. Şi credeţi-mă pe cuvânt. Toate emoţiile au corespondente în mâncărurile lumii ăsteia.

Lungvisarea seamănă la gust cu ciocolata amăruie umplută răzleţ cu stafide şi nuci. Nu vă spun ce gust are frica... depinde de fiecare. A mea are gust de şorici fript înmuiat în oţet. Şi ca să revin să nu fiu prea anocorată în mâncăruri (mă trădează gurmăzia şi pe monitor), de unde văd că de la flashul sloganului pure and style vh1 am trecut la şorici şi de la cuvinte lipite pe inimi am trecut la oţetării şi uite aşa trebuie să fac o pauză în care pun inimioara de pe zidul ăla nevinovat de singur. restul e tăcere prin capul meu tăiere.

Uite am primit panglicuţe cu fundiţe, în care ni se anunţa ora, locul şi omul de-şi lansa cărticele. Am ascultat muzizi şi muzichie aşa, în surdină...Şi am rămas cu shine on-ul lui James Blunt până la ieşirea din bibliotecă...de aveam shine on-ul şi pe scări şi pe pavele şi în genţi şi-n buzunare.

Şi ...... na... s-au întâmplat multe. Nu-mi place să povestesc altora cât îmi place să-mi povestesc mie. Egotic până la cer, ştiu...Şi e suficient, cred eu. Dacă toată lumea ar fi aşa, lumea ar fi mai economică, nu credeţi? ....a...da şi ar da faliment.... : )) Fericirea tre’ să treacă prin falimentare ca să fie liberă, nu? Ştiu că au fost pe acolo oameni frumoşi, de-mi plac mie şi cu care mai vorbesc aşa, ca să pară viaţa mai frumoasă. Ştiu că nu m-am plictisit o secundă (cum se întâmplă la alte sute de lansări). Ştiu că s-au simţit nişte good vibrations, ştiu că s-au primit sfaturi bune prin ceea ce s-a spus pe acolo, şi ştiu că a meritat 100% să mă aflu acolo.

Ştiu, sper şi cred că este un tânăr talent ce merită să-l asculţi, să-l citeşti atunci când ţi se arată în faţa ta sub formă de zâmbete, gropiţe, glume, cărţi, romane sau plete blonde... Ştiu că tânărul talent este o ea, şi mai ştiu că pe ea o cheamă frumos, aşa ca numele unei artiste pe care n-ai cum s-o uiţi vreodată. Şi ştiu că mai ştiam eu un regizor de-mi plăcea cu splendor in the grass... ah, ce film... şi avea nume asemănător cu ea.. Na, am şi scris cu pixul pe un petic de ziar de vreme ce nu-mi găseam agenda mici şi palide cuvinte la mică distanţă unele de altele, de par toate legate cu şiretul (totul pare la mine legat cu şiretul până şi mintea de talpă şi talpa de mapă)- uite aşa arată peticul meu de pix peste scris:

shine on me james blunt vocea auctorială Stephan muzică bilete hazlii generaţia ania scriitor cullinger ei sunt cărţile mele !!! Luminiţa se arată azi nu sunt eu ritmul cărţii nota de subsol 66 a făcut un pas înapoi Stephan se va redescoperi cu adevărat în confruntarea cu moartea Lady Bird the ballade melodie de căutat pe trilulilu camil petrescu fluxul conştiinţei totul e relativ too much love will kill you băiatul al doilea cap ania jonglează cu limba franceză engleză ştiinţe politice cartea aaa modernitate absoluttttă ritm alert dedicată unor tineri sinucigaşi prolog pentru toţi cei care au vrut să trăiască şi n-au mai putut un roman reuşit 66 din nou nota de subsol fără ea nu am fi ştiind răzbit la lumină noi lectorii cititorii marin ioniţă o familie de oameni fericiţi fiecare creând un climat pentru celălalt casa poveste de la marginea pădurii de ce să nu mă răsfăţ îmi lipseşte tinereţea nebunia energia viaţa studenţească nu se poate descătuşa de moarte fără un moment de fericire locul unde moartea se întâlneşte cu fericirea studentul adoptă un copil de la orfelinat trebuie să învăţ să trăiesc ca să mor mai repede întâlnirea cu sinele cu femeia copilărie curmată filmul pe hbo stephan prietenul meu ideal surpriză film studenţie bruxelles prânzul cu fiica şi cina cu tatăl.ce seara frumos frumos.

Cam aşa se termina ceea ce eu visam să scriu dar n-am mai scris. Ştii, uneori emoţia nu are voie să fie unsă pe taste. Şi câte altele şi câte şi mai câte.

Bravo voua, blue eyes. Ferice de voi, pletelor aur. Ferice de numele iscălit ca-n film de splendoare. Bravo inger blond! Fost-a vie şi are să tot fie.

Eu când mă fac mare, o să cânt pe mine!

2010-09-15T23:49:00.000-07:00

Un microfon. O sală. Un negativ. O scenă. O hală. O scândură. O cortină, o pătură. Găsim, improvizăm, ne mişcăm. Surprindem priviri, zbateri, aplauze, palme ce bat în podele, poale, pavele, Lovele....(lovelele din genţile alea pe umăr vine de la dragostea înmulţită cu doi). Scuturări, scufundări, şifonăm păreri, ne dăm pe spate, trecem peste capete ca să fim daţi pe spate de spatele altora pentru ca, mai apoi, primele rânduri să ni-i numere pe cei daţi de spate de noi... la început schelălăind precum căţeluşii ăia aproape reali care respiră pentru 20 de euro ca oamenii mari. Izbutim să creştem... zonzăneli, trosnesc timpanele, stinghere, nestingherite cine a inventat timpanul si de ce....pentru că timpanelor le place să prindă adrenalină, un fel de bungee singing all the time, după care fugim şi probe de microfon respiraţii sacadate ultima strigare cât îmi place cum sună, ultima strigare...... ultima strigare. nimereşti în mijlocul mulţimilor...şi pereche de pene ce-ţi gâdilă timpanul.. până în spatele spatelui ultimului căzut în spaţiu care s-a nimerit acolo, aici, atunci, acum, la ora ziua, anul....Bisect. Bisect.
Şi trecem cu privireaaaaaa.... şi cu vocea până dincoloooo de....
ne potolim uite aşa curiozitatea.... fragilitatea... viselor comice chivernisite sub perne eco si bio în fiecare noapte a zilelor care vor mai sau nu vor mai să ...simplu. atât de simplu încapă prin fulgi fulgi.
Care vor mai sau nu vor mai să simplu atât de simplu cânte.
Care vor mai sau nu vor mai să simplu atât de simplu facă
Care vor mai sau nu vor mai să simplu atât de simplu trăi....
Şi toate astea pentru un vis. Să cânţi. Să fii acolo.
Să fii un perete. în faţa ta să stea alt perete – un pereteştietot de tip coral de vita nobila. Un perete aude şi rabdă tot. Ştie tot. Îndură tot. Şi pereţii aud pentru că ei au ureche muzicală....Să fii vocea care taie respiraţia pereţilor cu ureche muzicală. Ce-ti poti dori mai mult de atat? Să fii un copil. Să fii un adolescent. Un adult. Un bătrân. Un zeu. montaige russe cu ... toate felurile de zeităţi cântătoare. Şi să îmi laşi un cântec. Iar la plecare sa nu uii sa ma iei cu tine. Pentru că îmi spui Italie zglobie ti lascio una canzone. Te bucuri, nu alta. Pentru că îmi aduci bucurie. Şi cel ce bucură pe cel ce se bucură, se îmbucureşte mai mult, de asta bucureşti are mai mulţi locuitori. aduci în casă copiii magnifici, rârâiţi, peltici, strungăreţi, comici şi îmi spui că ideea emisiunii ţi-a venit într-o zi când
gângureai pe pernă primele note din Carusso... eeii ... ai vrut italie cu talie subţirică să păcăleşti universul în aşa fel încât să ajungă la tine aceşti copii Ai vrut italie zglobie ca emisiunea să deconecteze şi să-i faca pe toţi să-şi aducă aminte de copilul din ei.... Ai vrut să dovedeşti .că mai crezi în reîncarnare de vreme ce un copilandru sau doi au cântat cu atâta dezinvoltură de parcă ar fi reîncarnarea divelor mari de altădată.
Ai vrut ca unele cântece frumoase care au acompaniat viaţa atâtor generaţii să fie trezite la viaţă. Simplu şi viu. Tot ce e viu e simplu sau trebuie să devină simplu, nu? Şi ai adus-o pe Antonella Clerici. vestită pentru strungăreaţă, păr blond nordic, creţ (femeile cu păr creţ sunt vesele ca si Veronica) Antonella râde cu ochii. Ai vrut să cânţi ci vorei un amico.. „mi-ar trebui un prieten ca să uit/ îţi trebuie un prieten în regrete şi remuşcări..” in dolore e impianto. Ai vrut prietenie.
Ai primit-o!

Lost in Translation

2010-09-13T14:59:00.000-07:00

Tărâmul Plăcerii Imediate via FB
Totul mi s-a tras de ieri, când mi-am făcut curăţenie prin sertare în timp ce căutam ceva. Am dat de „Comment voyager avec un saumon”. Deasupra trona reperul: Paris, Grasset, 1997. Umberto Eco. O pagină A4 xeroxată şi pătată de cafea în colţul de jos. Un eseu care la vremea lui îmi fusese recomandat de o minunată profesoară. Nu-mi amintesc să fi recitit textul, în schimb mi-amintesc perfect valul de plângeri şi de controverse stârnite pe marginea lui. Ştiţi, unul dintre lucrurile care-ţi atrag atenţia mai degrabă prin popularitatea reacţiilor stârnite decât prin popularitatea conţinutului..
Şi n-aş fi citit textul dacă titlul, bată-l vina, căzut în mâinile mele ca un fragil porumbel rănit la picior nu-mi cerea cumva ajutorul. Bun, am apucat hotărâtă pagina, mai mult smotocind-o de parcă o singură atingere zdravănă m-ar fi scăpat de îndoială. Ştiţi, unele texte dintre acelea pe care le vrei citite dintr-o dată. Bun, hai să-i dau o şansă mi-am zis, deşi gândul îmi era la...
Dar s-o luăm cu începutul.
„Cum să înfrunţi noile tehnologii. Cum să nu utilizezi telefonul portabil”.
Aşa suna titlul eseului lui Eco. Nici n-am apucat prima strigare, că mi-au şi intrat în scenă soldăţei în uniforme (idei, clişee, trimiteri la...etc) ce-mi dădeau zor să mă gândesc mai departe de ...”telefonul portabil” lui Eco. Şi reţineţi anul în care fusese scris: 1997. An în care se asculta la greu Fun Factory. Şi aşa m-am trezit făcând mici paralelisme. Deh... când n-are omul activitate, parcă vă şi aud. N-am spus că n-aveţi dreptate. Dar...
Zic: Dacă aş lua eu „Telefon portabil” lui Eco din ’97, pe fundal de muzica disco şi l-aş aşeza în prezent lângă „Facebook si Twitter în 2010, pe fundal de drum and bass. Dacă aş face tot posibilul ca textul lui Eco din 97 să aibă toate asemănările din lume pentru lumea de azi. Să spunem altfel. Dacă textul lui Eco avea să prevadă prezentul trăit acum.
M-am gândit la termeni goi, îmbătaţi de lipsă de sens ori direcţie... Na, ce mai contează. La termeni ca - „activismul” nonactiv via Fakebook, Adicţia postării superfluu a propriei vieţi, Transformarea vieţii de zi cu zi într-un show maxim în plină şi directă desfăşurare, show fără pereche, live, „reality-show online” sau- Roadmovie în spaţiul intim ONLINE.
Spaţiul Intim Online? Adică un fel de separeu, ascuns după paravan în care se desfăşoară /se povesteşte viaţa unui individ sau mai multor indivizi, în speţă în ceea ce priveşte reţelele de socializare electronice: FaceBook, MySpace, Twitter, YouTube, blogspot.com, etc. Precum şi micile spaţii jucăuşe care ne nasc graţie invitaţiei nevinovate, scrise dedesubstul unui text atitudinal care te invită să comentezi. Acest „Comentează”, „părerea ta contează”, „scrie-ne, tu faci realitatea!” ca bun instrument de menţinere a interacţiunii, a dialogului permanent între sufletul celui ce crează şi sufletul celui ce povesteşte mai departe, sufletul cititorului sau utilizatorului ţintit spre fidelizare, hipnotizare. Pentru că în acest separeu, construit cu atenţie de membrii ce iau parte la festin, (festinul POVEŞTII AICI ACUM), există câte un.... fiecare. Acest fiecare tinde să-şi (s)pună/ posteze povestea lui şi numai a lui în timp real, manifestând iluzia şi credinţa că şi alţii pot împărtăşi laolaltă cu el bucuria festinului. Că şi alţii se pot bucura împreună cu el la sărbătoarea aflării unei noi tendinţe. Că şi alţii, îi pot afla preferinţele, că şi alţii au acces la povestea lor aici acum. Tocmai acest capriciu isteric îl forţează pe ....fiecare să îşi cosmetizeze existenţa, să-şi transforme discursul zilnic într-unul spectaculos, care-i cuantifică treptat viaţa, imaginea, existenţa, popularitatea. Mai mult. Care-i explică identitatea, rolul, sensul. Bun, fără a mă mai gândi la alte lucruri, venite din teama de a mă dedica prea mult acestui ....separeu, acestui spaţiu Intim Online –J.I.O- am zis să supun atenţiei mele textul cu pricina. Prin ’97- anul în care mulţi partizani şi adepţi ai J.I.O. de azi aveau doar 13 ani, precum subsemnata acestor rânduri-rândurele-pe la taste ies afară- maestrul U.E. (nu uniune, ci măiestrie de stil, adică Umberto Eco) a pus de-un text (teribil de fertil mai ales interpretărilor ce se pot naşte acum) în timp ce se afla în oraşul iubirii, la Paris. Imaginaţi-vă un domn a cărei prezenţă camera unui biet operator e nevoită să accepte comenzi ca uşor, opreşte-te, înaintează stop- cadru. acum. Un bărbat înalt, matur, uşor grizonat cu privirea tăioasă. Ochi mari, (a)ţintiţi asupra lumii din jurul lui. Ochi în care poţi citi dulcea compasiune faţă de întreaga umanitate. Pomeţi întinşi, frunte brăzdată de câteva riduri atent accentuate, simetrice, aliniate parcă de mâinile unui arhitect. Cearcăne nobile, piele măslinie, umeri fermi, ţinută dreaptă, demnă. Mers hotărât, nas acvilin, gură intredeschisă din care ar vrea să iasă mereu... mirarea. Da. Un tip mirat de tot ceea ce este şi va fi, de tot ceea ce încă ar mai fi fost. De tot ceeea ce se năştea în jurul său la fiecare pas. Un bărbat care-i privea pe oameni sorbind în puburi şi cafenele pline de fum cafeaua din ceşcuţe de porţelan. Un om care admira cupluri –rânduri, rânduri răsfirate în prima linie a parcurilor, care-i privea pe oamenii rigizi cosmopoliţi strigându-şi cifrele de departe. Un gânditor care tocmai lua contact cu noul instrument al tehnologiei, telefonul portabil. Un ins uşor iritabil cu simţ critic la tot pasul. Un ins comun prins între telefoane. Un individ prizonier în telefoane. Deranjat şi condiţionat de telefoane. Cum să înfrunţi inevitabilul? se întreba el. În jurul lui, oamenii se transformau brusc, căpătau sclipiri ciudate în ochi. Pe măsură ce telefoanele portabile se înmulţeau, tot mai multe relaţii umane deveneau portabile. Tot mai mulţi indivizi deveneau uşor portabili. Însăşi vieţa devenise portabilă. Da, eternul apel. Eternul alo, la capătul celălalt o nouă viaţă portabilă. La început cărămidă, la sfârşit oglindă, la final condiţie sine-qua non a fericirii. Telefonul –cărămidă , telefonul feminin Oglindă-oglinjoară în care te poţi privi în timp ce vorbeşti cu consultantul tău financiar curiios în legătură cu noua ta asigurare pe viaţă.Asigurare portabilă. Cu credit portabil. Şi semnături, răspunderi portabile. Înainte de a ajunge la conceperea micuţului J.I.O, prin intermediul internetului şi mobilului care au mers mână în mână, acest ins de mai sus de întreba încă de atunci: Să ne temem de J.I.O.?
Imaginaţi-vă. Stând în tramvai, ori în metroul acela parizian, frunzărind ziare în care se tot vorbeşte de situaţia economică a ţării. Imaginaţi-vă femei elegante însoţite de copii creţi şi deşucheaţi, în blugi Levis Straus. Arabi îmbrăcaţi în haine subţiri pe vreme capricioasă, femei care-şi rezervă sieşi crâmpeie de putere prin intermediul telefononului portabil. Da, începutul feminismului atroce, al independeţei. El, telefonul mobil.
Ni-l imaginăm pe sir Eco în mijlocul acestui început de libertate, în mijlocul acestor extensii date gurilor. Dacă maşina este extensia picioarelor, atunci telefonul portabil este extensia gurii? Cum a născocit sir Eco soluţia salvării de „mobility”? (te ştie lumea, că eşti chiar şi atunci când nu eşti)
Cum a intuit el fiecare filigran de teamă, de adicţie, de intoleranţă, de fărădoarşipoate.... acum ori niciodată să dăm roată-n ţară prin spiţele telefonului mobil? Stând aşa, într-una din zile, obosit de atâtea întrebări, sir Eco se aşază la masă şi scrie primele notiţe pe marginea ideii despre „mobility”. Nu se joacă cu ... cuvintele. Încă de la început schiţează un imperativ „Cum să înfrunţi noile tehnologii. Cum să nu utilizezi telefonul portabil”. Nu numai că textul e delicios şi suscită upgradări, readuceri în prezent, în planul noii lumi instalate- JIO- dar iată că textul la 13 ani de la „Keep using your mobile!” devine „Keep using your private life on Facebook”. Agăţ aici textul original după care voi da drumul unui cover, ceva mai light vizavi de Fakebook-ul de azi. Asemănările celor scrise mai jos cu lumea de azi a micilor reţele electronice de socializare este pur întâmplătoare. Ştiţi ultima frază cu care se închide pamfletul de cele mai multe ori... Prea mult text în text, nu-i aşa?
Iată ce gândea Umberto Eco când împlineam 13 ani, cu 4 ani înainte de a avea primul meu telefon portabil:

Nimic mai uşor decât să ironizezi utilizatorii telefonului portabil. Totuşi trebuie ştiut cărei categorii îi aparţin.
În primul rând vin handicapaţii (chiar uşor) constrânşi să fie permanent în legătură cu mediul sau serviciul de ambulanţă. Lăudată fie tehnlogia care le-a oferit acest instrument salvator. Urmează cei pe care sarcinile profesionale îi obligă să răspundă la apeluri urgente (căpitani de pompieri, medici de ţară, transplantatori de organe în aşteptarea unui cadavru proaspăt). Pentru aceştia portabilul este o necesitate trăită fără bucurie.
În al treilea rând cuplurile ilegitime. Este un eveniment istoric să poată primi apelul partenerului clandestin fără ca familia, secretara sau colegii rău voitori să-l intercepteze. E suficient ca ea şi el (sau el şi el sau ea şi ea, alte combinaţii eventuale îmi scapă) să ştie numărul. Cele trei categorii sus menţionate au tot dreptul la respectul nostru: pentru primele două acceptăm să fim deranjaţi la restaurant, la cinema sau la o înmormântare; în ceea ce priveşte adulterinii, ei sunt în general, foarte discreţi.
Urmează alte două categorii cu risc (mai mult al lor decât al nostru). Mai întâi cei ce nu pot călători fără să schimbe frivolităţi cu părinţii sau prietenii pe care i-au părăsit. Dificil să-i condamni: dacă nu ştiu să se bucure de momentele de solitudine, dacă nu ajung să fie interesaţi de ceea ce fac în acele momente, dacă sunt incapabili să savureze depărtarea după apropiere, dacă vor să-şi afişeze vidul ca pe un stindard, ei bine, toate astea ţin de resortul psi. Ne plictisesc, dar trebuie să le înţelegem atitudinea interioară, să-i mulţumim cerului că suntem diferiţi de ei şi să iertăm (fără să ne lăsăm în voia unei bucurii luciferice că nu le semănăm pentru că ar însemna că dăm dovadă de orgoliu şi lipsă de compasiune).
În ultima categorie găsim- alături de cumpărătorii de false telefoane mobile, în partea inferioară a ierarhiei sociale- pe cei care doresc să arate public că sunt solicitaţi permanent, consultaţi pentru afaceri urgente de mare complexitate; conversaţiile pe care ni le impunem în trenuri, aeropoarte, restaurante, privind delicate tranzacţii monetare, profile metalice niciodată livrate, cereri de scăderi de preţuri la un stoc de cravate şi multe altele care în mintea utilizatorului telefonului dau foarte „Rockfeller”.
Or, diviziunea claselor este o mecanică abominabilă: parvenitul degeaba câştigă enorm de mulţi bani, stigmatele atavice proletare îl vor trăda la utilizarea tacâmurilor de peşte sau prin atârnarea unui sfânt la bordul jetului său particular; de aceea nu este niciodată primit la ducesa de Guermantes (şi rumegă de ce, ştiind că are un vapor lung cât un pod).
Aceşti oameni ignoră faptul că Rockfeller nu are nevoie de portabil, fiindcă posedă un secretariat imens. Potentatul nu este obligat să răspundă la fiecare apel. Dimpotrivă. El nu este pentru nimeni. Chiar în partea cea mai de jos a scării directoriale, cele două simboluri ale reuşitei sunt: cheia de la toaleta privată şi secretara care spune: „Domnul director este în şedinţă!”
Astfel cel care îşi exhibă portabilul ca pe un simbol al puterii îşi declară de fapt disperarea condiţie de subordonat, constrâns să fie permanent la ordinele subadministratorului delegat, chiar când iese la plimbare, condamnat (pentru a-şi câştiga existenţa) să-i urmărească zi şi noapte pe debitori, persecutat de bancă în ziua comuniunii fiicei sale. A arbora acest tip de telefon, înseamnă că arată că nu ştie nimic din toate acestea, înseamnă a-ţi ratifica implacabila marginalizare socială.

.......
Şi acum câteva rânduri stoarse ca lămâia verde din pomul cunoaşterii ori necunoaşterii a subsemnatei: (pe alocuri cred şi eu în ce spun)
FB crează fenomenologia obţinerii de apreciere constantă prin această cerere permanentă de confirmare „Îţi place” sau nu, like /dislike. De fapt dislike e o capcană prin care tu eşti sedus să apreciezi constant, imediat orice. În final totul. Nimic nu suportă nimic. Totul este apreciat, declarat, expus, pus pe tavă în vizor. Nimic nu este nimic. Totul e apreciat. Supus evaluării. Evaluarea, datul notelor, trecerea de admis respins, de controlul filtrului, acestui like, gate-keeping like dislike se transformă în calupi de publicitate, în bani, în economie care circulă. Nimic nu este nimic. Totul se consumă prin like/dislike. Totul se cumpără prin i like. Totul se primeşte. Totul se acceptă prin I like. Credinţa tronează I like. Iubirea cere I like. Ura se exprimă prin I like, confruntarea se sfârşeşte prin I like. Totul place. Nimic nu suportă nimic. Nimicul pe sine se place. I Like devine unica filozofie, unicul crez, unicul simţământ. Cultura aprecierii la tot pasul. Neocultura aprecierii, recunoaşterii oricărei prezenţe curioase de existenţa şi visele tale, oricărei fiinţe dornice de apreciere constantă şi imediată..

Prin urmare, cel ce îşi exhibă graiul, doleanţele, cunoştinţele, datele via Twitter ori Facebook ca pe un simbol al puterii îşi declară de fapt disperarea....disperanta condiţie nefericită de subordonat într-o lume populată de subordonaţi ce sunt constrânşi să fie pe placul şi la ordinul maselor, găştilor, mulţimii inexistente, în fapt...amorfe.
Cel ce-şi exhibă viaţa cu atâta lejeritate şi o face astfel pretinzând că-şi căştigă onoarea, se înşală. El este condamnat să-şi urmărească chiar şi în ceasurile libere şi intime debitorii- acei oameni răspunzători cu „I Like it!”
Deja instaurat regimul aprecierii imediate, se nasc mici consumatori de plăcere din ce în ce mai greu de satisfăcut. Vom deveni astfel indivizi în căutarea plăcerii oriunde va fi. Izolarea de neplăcere, de dezaprobare, de dislike ne va încorseta, prin urmare vom fi sclavii, (dacă nu am devenit deja) a cât mai multor plăceri imediate.
Sclavii unor fericiri create, falsificate, plasticizate.
Sclavii nefericiţi ai fericirilor ce vin din plăcerile toate acumulate.
Vom avea ca testimonial miliarde şi miliarde de plăceri duzină pe care ni le vom împacheta cu atenţie în bagajul imediatei noastre vieţi, uitând (cum altfel) de veşnicul nostru infinit. Adică de veşnicul nostru opt, opt, opt, chemaţi de alţi optari întinşi la soare, în aşteptarea tuturor acelora care nu se vor mai lupta pentru atâtea şi atâtea inutile şi obositoare plăceri imediate.
Îmi aduc în minte discuţia dintre Micul Prinţ şi şarpe. Simţindu-se singur în deşert, Micul Prinţ îl întreabă pe şarpe unde sunt oamenii. Acesta îi răpunde pe un ton sentenţios: : "Poţi să fii singur
şi printre oameni". Cred că această formă de singurătate e cea mai tristă, deoarece presupune lipsa de comunicare, alienarea omului în societatea modernă.

Pentru tinerime

2010-09-11T07:51:00.000-07:00

Dată fiind a mea pasiune pentru muzică născută nu si crescută îl voi posta aici pe Tom Milson, pentru că e poet, artist, musician, recitator, tânăr, vesel şi nebun.
Nu-mi place la fel de mult cum îmi place de pildă Elijah Bossenbroek. Cei doi nici nu se compară. Tom Milson este de meserie you-tuber, (ce credeaţi că nu există aşa o meserie?), mâine poimâine toţi copii coloraţi vor fi întrebaţi: mă ia spune-i lui tanti ce te faci tu când vei fi mare? Eu când mă fac mare o să devin un YouTuber de success…
Tom Milsom e cunoscut pentru poemul ceva mai experimental- The Shore.
Dată fiind pasiunea mea pentru ţărm, mări şi bărcuţe simpatice nu şi crescute până la cer, iată aici poemul
"This land has deep vibrations, anger and strong Footsteps,
Rumblings and Penetrations.
And this shore- to shore-shake.
That keeps it up,
Wet, dry, hot, cold, down.
It’s a furios nightlight.,
Ding.
Awash in a river,
Going east to an Island,
And floating easily on the wind like a gull.
Ding.
Going east to the ocean and a gulp."